Unii nu o percep ca pe o munca, ci mai degraba ca pe o pasiune. Altii o includ in domeniul artelor. Ea are insa putin din fiecare. Este scenografia, cea care poate fi sinonima cu sintagma „si uita asa a inceput totul…“.
Fiecare spectacol, fiecare reprezentare scenica a unei piese, isi incepe existenta la masa de lucru a regizorului si a scenografului. Acolo se asculta primele batai ale inimii, se simt primele impulsuri de viata. Se pun la punct toate detaliile. Un act de creatie, asemenea sculptorului care modeleaza figurina ce urmeaza sa ia nastere din mâinile sale. De fapt, „totul depinde de proiectul propus spre realizare. Poate putini stiu asta, dar lucrul la o piesa de teatru poate sa inceapa si cu un an inainte de data premierei. Intr-o prima faza, regizorul si scenograful isi expun ideile in privinta textului si a spectacolului ce urmeaza sa se puna in scena si incearca sa ajunga la un numitor comun. Cred ca este componenta cea mai importanta a nasterii unui spectacol, ideea si forma ei, consecventa cu care un artist adevarat isi sustine demersul creativ. Urmeaza conturarea personajelor, vestimentatia depinzând de multi factori, cum ar fi caracterul personajului, stilul actorului, constitutia lui fizica, etc. Rezultatul trebuie sa multumeasca, sub diferite aspecte, regizorul, scenograful, actorul, ideea spectacolului, poate chiar autorul si, bineinteles, publicul“, a precizat scenograful Nationalului craiovean, Lia Dogaru.
Si uita asa a inceput totul
Un traseu anevoios, dar in acelasi timp frumos este drumul care conduce spre ceea ce el, marele spectator, apreciaza ca fiind arta, ca fiind mesaj cultural de inalta tinuta. Pâna acolo insa… cale lunga, orele intregi de munca adunate in luni si poate chiar in ani.
„Nu percep activitatea de scenograf ca pe o munca. Pentru mine, tot ceea ce fac vine din pasiune, din niste resorturi interioare care m-au impins pe drumul asta. Atunci când exista pasiune, factorul greutate dispare si ceea ce faci nu mai are conotatii de genul «daca-i musai, cu placere». Din contra, atunci când activitatea desfasurata devine doar munca, mai ales in domenii creative, ca acesta, demersul nu mai are nici un rost. Oricum, este o activitate pe care nu o poti desfasura de unul singur. Numerosi alti oameni «de la productie» si «de la tehnic», cum ii numim noi, sunt implicati atât in realizarea decorului si a costumelor, cât si in buna desfasurare a spectacolului. Masura implicarii acestora se vede intotdeauna in rezultatul final“.
Asta cel putin in cazul celei care a semnat scenografia mai multor spectacole de mare succes ale Teatrului National „Marin Sorescu“ din Craiova, printre care „Medeea“, de Euripide, in regia lui Yannis Paraskevopoulos, „Romeo si Julieta“, de William Shakespeare, cu acelasi regizor, „Azilul de noapte“, de Maxim Gorki, si „Revizorul“, de Gogol, cu regizorul Claudiu Goga, „Napasta“, de I.L. Caragiale, in regia lui Kincses Elemer, „Livada de visini“, de Cehov, in regia lui Alexa Visarion, nimeni alta decât Lia Dogaru. Si totusi, de unde atâta inspiratie? Sa fie oare o muza care coboara usor de undeva de sus de fiecare data când el, scenograful, se asaza la masa de lucru cu regizorul pentru a crea marea opera, pentru a reinvia personaje celebre, din opere cel putin la fel de celebre? Un posibil raspuns ce poarta semnatura scenografei Lia Dogaru pare sa ne lamureasca.
„Ca in orice domeniu creativ, exista momente prielnice, in care inspiratia si bagajul de cunostinte si de idei isi fac simtita prezenta. Atunci apar solutii cu mare usurinta. Mai exista si momente de cautare, de o anumita neliniste interioara, in care trebuie sa recurgi la documentare, la scormonirea oricarui coltisor cu date care te-ar putea inspira. Devii pur si simplu un magnet si un depozitar de informatie in special imagistica, dar nu numai. De aceea sunt foarte importante azi accesul la aceasta informatie si comunicarea cu destul de putinii oameni care se invârtesc in acest cerc“.
O poveste cu final fericit
O data detaliile puse la punct, schitele terminate, machetele facute, vine momentul alegerii materialelor necesare confectionarii vestimentatiei actorului, a decorului. „…Criteriul de alegere a materialelor din care urmeaza sa fie realizate costumele trebuie sa fie in concordanta cu ideea pentru care a fost creat costumul. E destul de greu pe piata româneasca, nu prea ai de unde alege materiale adecvate (culori, texturi etc.) asa cum cere elementul de costum. Chiar daca pleci de la o imagine clara a acestuia, pâna la urma ajungi sa faci totul cu ceea ce gasesti la momentul respectiv, fiind destul de rare cazurile când ideea si materialul sunt intr-o simbioza perfecta. Mai exista si conditionarea de pretul de achizitie care impune alte limite de care trebuie tinut cont. Materialul trebuie sa fie usor, de calitate, sa nu stânjeneasca actorul in timpul purtarii si sa-i permita o mare libertate de miscare“, a precizat scenografa Nationalului craiovean. Si când toate acestea se termina, vine marea premiera. Alte emotii, aplauze si, in sfârsit, satisfactia, daca ea exista, caci, cel putin in viziunea Liei Dogaru, „certitudini in arta nu exista, iar aprecierile sunt subiective, bazate si pe starea de spirit momentana a privitorului. Satisfactiile vin din placerea cu care lucrezi la un proiect. Succesul de public este doar o confirmare a faptului ca demersul artistic la care ai contribuit a avut ecou in sufletul cuiva“.
Totusi, o poveste cu final fericit. Actorul a dat ce a avut mai bun, la fel si cei din spatele cortinei, printre ei si scenograful nostru. Si mâine un nou proiect, la fel de important ca acela care tocmai s-a consumat. Poate alte nopti nedormite si el, scenograful, se trezeste din nou in vârtejul constructiv, care il ameteste placut si de a carui forta n-ar vrea sa se mai desprinda niciodata. Interventia sa intr-o piesa de teatru nu se incheie niciodata cu marea premiera, caci, „in realitate, atâta timp cât o piesa la care ai lucrat inca se joaca, scenograful trebuie sa fie mereu prezent, fie si pentru modul in care ii este reprezentata creatia artistica. In afara de aceasta, diferitele locatii, dimensiunile scenelor altor teatre unde este invitata piesa respectiva implica ajustari de decor, gasirea de solutii tehnice care sa nu afecteze imaginea si implicit ideea spectacolului. Si in cazul schimbarii vreunui actor din distributie este nevoie de interventia sa pentru ca nou-venitul sa nu schimbe caracteristicile personajului in pielea caruia a intrat“, a precizat Lia Dogaru.
