Tudor Vladimirescu este o legenda pentru gorjenii din Vladimir. Povestea si numele lui le duce mai departe ultima urmasa a neamului, stra-stranepoata pandurului, Angela Vladimirescu.
„Era, muica, un haiduc care, când cobora culmea Caprenilor prin valea Desului, da pe la baba Ioana Bondocoaia si lua poteceaua pe valea Sterpoii pâna-mi ajungea in culmea Borascului si de-aci pleca la mosia lui Dinet, ca acolo era om mare si nimica nu misca in fata lui ca se-nfuria Zburlea din Vladimir si tân-te, neica, paste murgule iarba verde, noroia si suduia, ca era, muica, flacau tomnatic, ca asa nu facea revolutia, facuse si multe rasbele si unul tânar v-avea capu’ lui si sa pierdea lesne in timpurile alea, când o fi fost…“. (Gogolia Golumbeanu)
Haiduc intre haiduci
Fireste ca numele de Vladimir vine de la Vladimirescu. Aici, in acest sat gorjean bine odihnit intre vai si dealuri impadurite, intr-o casa taraneasca de lemn – devenita muzeu in 1932 prin grija Ligii Nationale a Femeilor Române din Gorj – a vazut lumina zilei haiducul care avea sa conduca revolutia de la 1821. S-a nascut din parinti mosneni – Ioana si Constantin, in 1780. A avut un frate, Pavel, si o sora, Constantina. In capatul curtii parintesti, un tei de dimensiuni impresionante supravietuieste si astazi – la umbra lui a invatat Tudor sa scrie si sa citeasca din frageda copilarie de la preotul satului, Pârvu Ciuhoi. La numai 12 ani, copilul si-a parasit parintii si a mers la Craiova, unde s-a angajat baiat in casa la boierul Glogoveanu. Pe lânga masa si casa, acesta l-a ajutat pe Tudor sa-si continue studiile, ba chiar sa-si porneasca o afacere – negotul cu vite. Câtiva ani mai târziu, Vladimirescu a fost insarcinat de catre domnitorul Tarii Românesti, Constantin Ipsilanti, sa formeze un grup de voluntari, pentru apararea Olteniei de navalirile repetate ale ostirilor otomane. Ca urmare a acestei insarcinari, a fost numit mare comis, vataf de plai la Closani, apoi mare sluger.
Tudor Vladimirescu a participat la razboiul ruso-turc din anii 1806-1812, ca ofiter rus, cu gradul de porucic (locotenent), si chiar a fost decorat de catre tarul Alexandru, cu ordinul Sf. Vladimir cu spada. Dupa razboi, Tudor s-a refugiat la Viena, unde l-a intâlnit pe contele Capodistria, ministrul de externe al Rusiei si fruntas al Eteriei (organizatie secreta care lupta pentru independenta Greciei).
Asasinat in zori
La 23 ianuarie 1821, Tudor a dat citire cunoscutei sale proclamatii de la Pades: „Nici o pravila nu opreste pre om de a peintâmpina raul cu rau! Sarpele, când iti iasa inainte, dai cu cioamagul de-l lovesti, ca sa-ti aperi viata…Dar pre balaurii care ne inghit de vii capetenile noastre, zic, atât cele bisericesti, cât si cele politicesti, pâna când sa-i suferim a ne suge sângele din noi? Pâna când sa le fim robi? (…) Veniti dar, fratilor, cu totii, cu rau sa pierdem pe cei rai, ca sa ne fie noua bine!“. Revolutia a inceput.
Timp de doua luni, Tudor si pandurii sai au fortificat manastirile din nordul Olteniei: Tismana, Motru, Strehaia. Pâna la 28 februarie, a organizat tabara de instruire de la Tântareni. La 4 martie, cu 6.000 de pedestri si 2.000 de calareti, Tudor a ajuns la Slatina, iar doua saptamâni mai târziu a intrat cu oastea in Bolintin. La 21 martie, Tudor Vladimirescu si-a instalat tabara la Cotroceni, dupa doua zile actiunea lui fiind recunoscuta drept „folositoare si izbavitoare si norodului spre usurinta“. La mijlocul lui aprilie, Tudor a facut cunoscut tuturor adevaratul program al revolutiei, cu titlul „Cererile norodului românesc“. Pentru a feri tara de ocupatia turceasca, Tudor a incercat sa obtina plecarea eteristilor. La 15 mai a organizat ridicarea taberei de la Bucuresti, Tudor ordonând retragerea catre nordul Olteniei, insa eteristii au pornit intense actiuni diversioniste, cu scopul denigrarii acestuia. Astfel, in dimineata de 27 mai, la Târgoviste, Tudor a fost asasinat de Lassani si Caravia, ofiterii generalului Alexandru Ipsilanti.
Urmasii tin cu dintii de Vladimirescu
Povestea o stiu copiii de scoala care au invatat la istorie. Pentru uituci, preda lectia supraveghetoarea casei memoriale din Vladimir, Angela Vladimirescu, angajata a Consiliului Judetean Gorj. Fara sa oboseasca vreodata, ba chiar cu orgoliul de a face si ea parte din aceasta istorie a românilor, femeia deapana de fiecare data firul povestii, vizitatorilor calauziti de indicatoarele din sat.
„… era de temut Tudor al nostru, de la el ne tragem toti de aici, din satul Vladimir. Era barbat cum putini mai sunt pe pamântul asta, dar neinsurat… Iar dupa ce l-au omorât, l-au prins si pe frate-sau si l-au legat de burta calului, sa-i ia viata si sa se piarda neamul de Vladimirescu. A murit si acesta, dar a lasat in urma o nevasta care era grea si pe care satenii au ascuns-o in padure, de frica poterei. Si la soroc, femeia a dat nastere unui baiat, Ion, care, la rândul lui, l-a facut pe Tudor, bunicul meu“, socoteste femeia neamul Vladimirestilor, al carei ultim vlastar este ea.
Pentru a duce mai departe sângele vestitului pandur, Angela Vladimirescu si-a pastrat numele chiar si dupa casatorie. Ba, mai mult, sotul ei – Aurel Bacanu, la vremea aceea aprig secretar de partid la comuna, iar astazi primar tot aici – a adaugat la numele sau si pe cel al sotiei: Aurel Bacanu Vladimirescu.
„Cu Aurel nu am avut baieti, decât o fata, care, desigur, duce mai departe numele“, spune Angela. „Nici ea nu a luat numele barbatului ei, ci invers. Acum sunt divortati, dar fostul ginere ne pastreaza numele. Impreuna au tot o fata, Madalina, care, numindu-se Vladimirescu, mai mult ca sigur ca o sa-i imprumute numele sotului ei, când va veni vremea!“.
