19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPolitisti retinuti pentru traficare de caziere

Politisti retinuti pentru traficare de caziere

Echipe de ofiteri de la Directia Generala Anticoruptie si procurori de la Parchetul Capitalei au retinut ieri doi subofiteri de la Directia Cazier si Evidenta Operativa, din cadrul IGP – Floarea Iordache si Nicolae Câmpeanu, precum si sapte civili implicati in traficarea de caziere si alte acte necesare intocmirii dosarelor pentru vize de lucru in Spania.


Ieri-dimineata, ofiterii DGA au descins la 12 adrese din Bucuresti, iar la domiciliile celor sapte civili – Constantin Dinca, Paul Mihail Tudor, Aurel Stefan, Ionel Ene, Jean Istodor Baldovin si fratii Alexandru si Laurentiu Crijanovschi – au descoperit caziere in alb si alte documente necesare intocmiriii dosarelor.


Potrivit NewsIn, ancheta a inceput in primavara acestui an, când s-au primit mai multe informatii ca in zona Ambasadei Spaniei la Bucuresti se invârt mai multe persoane care-si ofera serviciile de intermediere a completarii dosarelor pentru munca in Spania, contra cost. In aceste conditii, beneficiarii nu mai erau nevoiti nici macar sa treaca pe la ambasada sau pe la politie.


Ancheta a pornit de la 19 denunturi ale unor persoane care au obtinut astfel de dosare in schimbul unor sume de bani, potrivit unor surse judiciare. Treptat, cercetarile s-au extins asupra activitatii mai multor politisti din IGPR si chiar asupra unor angajati ai Ambasadei Spaniei la Bucuresti. Intermediarii aveau cunoscuti la IGPR, la Directia Cazier si Evidenta Operativa, astfel ca obtineau certificate judiciare in cel mult doua ore. Actele erau comandate prin telefon, dupa care intermediarii mergeau sa ridice documentele de la sediul inspectoratului.


Analizele medicale, primite prin curierat rapid


In unele cazuri, beneficiarii dosarului complet necesar angajarii in Spania nici nu se aflau in România in momentul când politistii le intocmeau actele necsare – cazierul, fisa medicala si viza de munca – pe care le primeau, ulterior, prin firmele de curierat rapid. Pentru toate aceste servicii, platite diferentiat, in functie de complexitatea serviciilor oferite, clientii achitau intre 200 si 400 de euro. Programarea la interviu era gratis, ca bonus oferit din partea grupului. Anchetatorii au mai descoperit ca, la nevoie, unele acte erau falsificate de unul dintre intermediari. Liderul uneia dintre retelele implicate in afacere este un fost politist al Sectiei 1, Constantin Dinca, poreclit „Butelie“. Despre acesta, exista informatii ca se invârtea in aceste cercuri inca din anul 2004, când aproape zilnic putea fi vazut, in uniforma politieneasca, prin vecinatatea Ambasadei Spaniei. Anchetatorii cred ca pe atunci el doar ii ajuta pe acesti intermediari, dar nu ii conducea inca. Cu timpul, „Butelie“ a „promovat“ in functia de sef al retelei si a strâns in jurul sau alti patru intermediari.


Cea de-a doua grupare, care-i face concurenta lui „Butelie“, este condusa de doi frati domiciliati in Sectorul 2. Cei doi politisti retinuti ieri pentru trafic de caziere sunt acuzati de luare de mita, iar cei sapte civili care au primit si ei ordonante de retinere pentru 24 de ore sunt invinuiti pentru trafic de influenta.


Primele masuri in IGPR


Dan Fatuloiu, seful IGPR, a cerut demararea procedurilor de eliberare din functie a sefului Directiei de Cazier si Evidenta Operativa, chestor Dorin Mihaeasa, „care este responsabil de comportamentul ilegal al celor doi“ – subofiterii Iordache si Câmpeanu, implicati in traficarea de caziere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU