14 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAnonime cu scandal la Praga

Anonime cu scandal la Praga

ELECTRICA Oltenia are de recuperat de la una dintre firmele falimentare ale lui Samir circa doua miliarde de lei vechi. Mai multe scrisori anonime il acuza pe Stefan Croitoru ca ar fi amânat din interes recuperarea banilor, pentru ca fiul sau ar fi fost angajat la una dintre firmele lui Sprânceana.


Conducerea grupului CEZ, compania ceha care a preluat anul trecut ELECTRICA Oltenia, a fost bombardata in ultimul timp cu scrisori anonime care il acuza pe Stefan Croitoru, seful filialei locale a furnizorului de energie electrica, de favorizarea la plata facturilor a firmelor omului de afaceri Samir Sprânceana. Samir este cercetat de procurori in scandalul rambursarilor ilegale de TVA, pentru un prejudiciu de 660 de miliarde de lei vechi. Una dintre firmele omului de afaceri, SC KIRA GROUP SRL, se afla in procedura de faliment si are datorii de circa doua miliarde de lei catre ELECTRICA. Firma debitoare ar fi fost amânata cu cele 12 facturi restante deoarece fiul directorului Croitoru ar fi fost angajat la una dintre societatile lui Sprânceana, au reclamat anonimele.


Declaratii contradictorii


La insistentele presei, managerul CEZ Romania, Jan Veskrna, a dezvaluit ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca directorul Croitoru a fost obiectul unui audit intern si ca, in functie de concluziile verificarilor, conducerea va stabili si eventualele sanctiuni. „Am fost abordat prin scrisori anonime, nimeni din companie n-a stat de vorba direct cu mine. De obicei nu dam curs la anonime, dar am inceput sa discutam despre acest caz dupa ce reclamatiile au ajuns la conducerea centrala de la Praga. S-a facut un audit si in functie de concluzii trebuie sa dam sansa autoritatilor române sa-si faca datoria. CEZ nu va tolera actiunile infractionale in companie“, a spus Jan Veskrna. „Exista un numar de facturi la KIRA GROUP neonorate. Cei care aveau sarcina sa urmareasca incasarea banilor n-au facut-o cu competenta. O serie de salariati au fost sanctionati deja si in legatura cu alte cazuri. Noi am fost invitati sa ne inscriem la masa credala in cazul falimentului KIRA GROUP, pentru recuperarea datoriilor“, a afirmat, la rândul sau, Gabriel Negrila, directorul general al ELECTRICA Oltenia.


De partea cealalta, directorul SDFEE Craiova, Stefan Croitoru, sustine ca anonimele sunt rautati la adresa sa facute de angajati nemultumiti si ca nu are nici o legatura cu Samir Sprânceana.


„S-a efectuat acel audit si a reiesit ca totul este in regula. Cele doua miliarde de lei erau datorii curente, care au ramas atunci când societatea a intrat in faliment. Dar s-au facut toate demersurile legale pentru recuperarea banilor, ne-am inscris la masa credala. Asa s-a intâmplat si cu alte firme care au intrat in faliment, cum ar fi cazul SC TUFON SA, de la care avem de recuperat opt miliarde de lei“, a spus Croitoru. Acesta a mai spus ca-l banuieste pe un inginer din cadrul unitatii ca ar fi autorul anonimelor denigratoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS