20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPensionarii ramân fara conturi

Pensionarii ramân fara conturi

In urma rezilierii conventiilor incheiate intre CNPAS si SC BancPost SA si CEC, mii de pensionari sunt nevoiti sa renunte la metoda mai simpla si rapida a conturilor pentru plata pensiilor.


De trei luni, nenumarati pensionari craioveni si din Dolj se confrunta cu o situatie pe cât de neplacuta, pe atât de obositoare: nu mai stiu de unde si cum sa isi ridice pensia. Este vorba despre persoanele care si-au deschis conturi curente de pensii la SC BancPost SA, respectiv Casa de Economii si Consemnatiuni – CEC SA – si care, in zilele in care ar trebui sa-si ridice banii, bat drumurile Craiovei, pe canicula ori ploaie, intre cele doua institutii, sfârsiti de puteri. „Ne mai primim sau nu banii?“, se intreaba pensionarii nedumeriti si bulversati de schimbarile care au tot avut loc in ultimul timp. Pentru a ameliora aceasta situatie neplacuta si pentru a-i ajuta pe batrâni, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale face câteva precizari.


BancPost vrea numai pensionari „straini“


Potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, plata pensiei se face lunar, modalitatile de plata fiind stabilite prin regulamentul CNPAS. Astfel, institutia a achitat drepturile de pensii in principal prin intermediul Companiei Nationale Posta Româna, dar si prin intermediul SC BancPost SA si CEC, la care pensionarii si-au deschis conturi pentru plata pensiilor. Deoarece in ultimele luni institutiile financiar-bancare au cerut rezilierea conventiilor incheiate, dar luându-se in considerare si optiunea pensionarilor pentru aceasta modalitate de plata, CNPAS a purtat discutii pentru o solutionare favorabila persoanelor cu drept de pensie.


In ceea ce priveste colaborarea cu BancPost, s-a stabilit ca, incepând cu luna iulie, sa nu se mai deschida conturi curente de pensii pentru beneficiarii cu domiciliul in România. Operatiunile de deschidere a conturilor si de plata a pensiilor vor continua numai pentru beneficiarii sistemului public care au domiciliul pe teritoriul altui stat! Plata pensiilor in conturile curente ale pensionarilor cu domiciliul in România se va face pâna in luna septembrie 2006 inclusiv, data de la care drepturile de pensii neincasate mai pot fi ridicate doar pe o perioada de sase luni, respectiv septembrie 2006 – februarie 2007. Dupa aceasta data, in cazul neconfirmarii extrasului de cont sau al neincasarii sumelor aflate in aceste conturi, drepturile banesti existente vor fi restituite caselor teritoriale de pensii. Acei pensionari de pe teritoriul României care nu mai au domiciliul la adresa mentionata in dosarele de pensii sunt sfatuiti sa se prezinte pâna pe 30 august la casele teritoriale de pensii unde figureaza, cu o copie a actului de identitate, codul numeric personal si un cupon – mandat de pensie, pentru a se putea asigura astfel continuitatea platii pensiilor.


CEC – mai omenos in transe


Cât priveste plata pensiei prin conturi deschise la CEC, incepând cu luna iulie, de asemenea, nu se mai deschid conturi curente. Totusi, institutia bancara a fost de acord cu continuarea platii in conturi curente pentru acei pensionari care au deja conturi deschise la CEC. S-a convenit adoptarea unei metode noi de virare a sumelor reprezentând drepturile banesti ale pensionarilor, respectiv virarea si plata pensiilor in patru transe lunare, dupa criteriul alfabetic. Astfel, prima transa va cuprinde literele A – C, a doua D – L, a treia M – Q, iar ultima transa literele R – Z. Din punctul de vedere al platii pensiilor, plata pentru transa intâi va incepe din data de 14 a fiecarei luni sau in urmatoarea zi lucratoare daca ziua de 14 este nelucratoare; plata pentru transa a doua va incepe din data de 17 a fiecarei luni sau din ziua urmatoare; plata pentru transa a treia va incepe din data de 20 a fiecarei luni, iar pentru ultima transa in data de 23 a fiecarei luni sau in ziua urmatoare.


Aceasta modalitate de plata va fi aplicata incepând cu luna septembrie 2006.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS