10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalArta de a fuma pipa

Arta de a fuma pipa

Exista doua tipuri de barbati: cei carora le plac pipele si cei carora le place sa le si fumeze. Pipele au unele avantaje, cum ar fi faptul ca nu innegresc plamânii, daca sunt bine fumate. De asemenea, ele va relaxeaza si va dau un aer de eleganta. Pipa ramâne un semn de originalitate. Ea a fost la inceput fumata de muncitori, in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, iar in al XX-lea a inceput sa devina apanajul intelectualilor.


Prima pipa


Pentru novici, exista mereu un prim pas: alegerea primei pipe. Intrebari de genul „Ce pipa imi cumpar?“, „Ce tutun este potrivit?“ sau „Cum trebuie sa fumez?“ apar mereu. Nu uitati insa, nu oricine este facut sa fumeze pipa.


In primul rând aveti nevoie de timp ca sa va obisnuiti cu acest obiect ciudat, câteodata sub privirile surprinse ale prietenilor care considera asta ciudat, bizar, chiar ridicol.


Mai intâi alegeti pipa corespunzatoare personalitatii dumneavoastra. Fumatul din pipa presupune odihnirea ei, pentru aceasta utilizati mai multe pipe intr-o singura zi; nu curatati cuptorul pipei cu alcool; este contraindicata aprinderea unei doze intr-o pipa calda; fumatul din pipa se efectueaza cu inspiratii constante; este contraindicat fumatul pipei cu inspiratii puternice, rapide deoarece vor conduce la arderea rapida a pipei, respectiv la deteriorarea, craparea partilor componente; nu tineti pipa prea mult in gura; filtrul metalic al pipelor se va curata cu o solutie neutra; filtrele de 9 mm se vor schimba dupa patru-cinci doze de tutun fumate; la schimbarea filtrului tineti pipa in mâna stânga, insurubarea, respectiv desurubarea sipcii se efectueaza intotdeauna spre partea dreapta; nu utilizati tutun umed care va emite un fum fierbinte, afectând astfel savoarea tutunului; curatati cu atentie peretii, utilizând perii de curatat pipe; dupa ce ati cumparat o noua punga (cutie) de tutun de pipa, uscati, timp de 24 de ore, tutunul la temperatura camerei; nu uitati, fumatul din pipa este apanajul celor care doresc o savurare calma, placuta, relaxata a unui tutun de pipa ales si prelucrat cu multa migala.


Tipuri de tutun si taieturi


Tutunurile de pipa sunt clasificate dupa aroma lor – in functie de esentele continute, precum si dupa taietura amestecului de tutun: taietura normala – amestec de tutunuri, fiind un produs utilizat de incepatori si fumat in pipe mici; taietura combinata – tutunuri tipic daneze, arzând incet, utilizata in pipe de marime medie sau mare; taietura Flake – lamele de amestecuri de tutun utilizate de fumatorii experimentati; taietura Curly – amestec de tutunuri de cea mai inalta clasa; taietura cubica – amestec ce se poate umple foarte usor; taietura Ready Rubbed – pentru cunoscatorii de tutunuri; taietura granulata – asemanatoare cu taietura cubica; taietura Crimp – un amestec si o taietura ideala pentru incepatori.


Grosimea taieturilor de tutun este si ea diversa: fina – intre 0,3 si 0,6 mm; mica – intre 1,5 si 2,25 mm; medie – intre 2,25 si 3,5 mm si grosolana – peste 3,5 mm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS