19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrav accident de circulatie pe DN 64

Grav accident de circulatie pe DN 64

Viteza excesiva, precum si ignorarea conditiilor de trafic au dus la producerea unui grav accident rutier, in urma caruia o persoana se zbate intre viata si moarte pe patul spitalului, iar alta a suferit rani grave.


Accidentul s-a petrecut in dupa-amiaza zilei de sâmbata in zona Stolniceni, in imediata apropiere a Platformei Chimice Râmnicu Vâlcea. Autorul accidentului este un student din judetul Dolj, Minoiu Laur Adrian, care se indrepta spre municipiul Râmnicu Vâlcea la volanul autoturismului Mercedes cu numarul de inmatriculare DJ-15-ADR. La un moment dat, autoturismul a intrat in derapaj, ciocnindu-se violent cu un autoturism Dacia cu numarul de inmatriculare DJ-21-AAA condus din sens opus de Emil Amza.


Autoturisme distruse si doi raniti grav


In urma impactului, autoturismul lui Emil Amza a fost avariat in proportie de peste 80%. Pe lânga pagubele materiale, doua persoane au fost grav ranite, fiind transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Vâlcea. Una dintre ele este Florentina Amza, sotia soferului Daciei, iar cea de-a doua este Florentina B., prietena de familie a celor doi. Potrivit declaratiilor lui Emil Amza, totul s-a petrecut in doar câteva clipe. „Mergeam regulamentar pe prima banda spre municipiul Dragasani. La un moment dat, am vazut cum o masina se indrepta cu mare viteza spre noi. Dupa cum se misca, pierduse controlul volanului. Nici nu am avut timp sa-mi dau seama ce manevra sa fac. Ne-am trezit loviti in plin si aruncati intr-un cap de pod. Au venit pompierii de la descarcerare si abia le-au scos dintre fiare pe sotia mea si pe cealalta fata“, a declarat ingrozit soferul scapat ca prin minune doar cu câteva rani usoare. Reprezentantii Serviciului Politiei Rutiere Vâlcea sustin ca la baza producerii accidentului au stat ploaia torentiala si viteza excesiva a autoturismului Mercedes, care au dus la producerea fenomenului de acvaplanare si la pierderea controlului asupra volanului.


Potrivit conducerii Inspectoratului Politiei Judetene Vâlcea, Florentina B. a suferit o fractura de bazin si un traumatism cranio-cerebral acut inchis, fiind transportata de urgenta la Spitalul de Urgenta Craiova. Cealalta femeie a suferit o plaga la umarul stâng, o plaga in zona piramidei nazale si mai multe fracturi costale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU