Pe 6 iunie a implinit venerabila vârsta de 92 de ani. Tanti Maria, cum o numesc localnicii, este cea mai in vârsta din comuna Perisor.
A muncit toata viata alaturi de sotul sau pentru a-si creste cei opt copii pe care i-a dat Dumnezeu. Nu-i pare rau. Dimpotriva, Maria I. Balan se mândreste cu acest lucru si povesteste cu drag despre vremurile demult apuse. „Muma, asa era odinioara. Oamenii se nasteau si traiau cu frica lui Dumnezeu, nu-si omorau copiii la doftor ca acum. Face lumea unul si se vaieta ca nu mai poate. Asta e. Mie mi-a dat Domnul noua, dar unul mi-a murit. Era baiat. M-a consolat gândul ca trebuie sa-i cresc pe ceilalti opt. Si asa am facut“, povesteste tanti Maria. Se opreste, trage aer in piept si apoi continua… firul amintirilor. „Toata viata am muncit pentru a-i face pe ei oameni cu carte. Si am reusit. Pe toti i-am dat la scoala. Toti au ajuns oameni. Barbatul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, a fost om tare bun. Pâinea lui Dumnezeu. Muncea ziua la cariera de piatra pentru a face bani sa ne tina pe noi noua guri si noaptea scria poezii. Era si poet, Petre Balan, poate ati auzit de el…“. Tanti Maria se opreste din nou din povestit, se scuza politicos si spune: „Alegeam varza si tocam carnea pentru sarmale când ati venit dumneavoastra. Sarmalele sunt preferatele copiilor si m-am obisnuit sa le fac tot timpul. Nu stii când pica pe la mine… toti au masini si vin când nu te astepti si trebuie sa am sa le pun ceva pe masa. Faceam cu drag si pe vremuri, când nu auzise nimeni de masina de tocat, si tocam la mâna carnea, cu cutitul… maruntel, maruntel si tot ne placea sa facem sarmale. Acum ca ne-am modernizat este si mai usor“, spune batrâna. Se ridica incet de pe scaun, isi indreapta spatele incovoiat de anii batrânetii si paseste incet spre bucataria casei. Se uita la noi peste umar si spune: „Inainte, pe vremea mea, tineam post miercurea si vinerea. Parintii nu ne lasau sa mâncam de dulce. Acum nu mai stie nimeni de asa ceva. Tinerii nici credinta nu mai au in ei. Eu i-am crescut pe ai mei cu frica de Dumnezeu. Si nu numai pe ei, ci si pe nepotii mei“, povesteste tanti Maria si apoi tace.
Dinspre bucatarie se aude doar un zgomot usor facut de lingura si capacul de pe oala de sarmale… Deodata, glasul batrânei sparge tacerea: „Clocotesc!“.
„Suntem multi si traim mult“
Cu pasi marunti, revine incet si se asaza pe bancuta din curtea casei, sa-si odihneasca oasele. Sta putin pe gânduri, incercând sa-si reia povestea vietii sale. „Unde ramasesem… da, imi amintesc. Va spuneam ca eu si barbatu’meu ne-am crescut cei opt copii ai nostri si am ajuns la anii astia sa-mi vad cei 22 de nepoti. Suntem multi si neamul nostru este mare. Am rude peste tot, in Giubega, la Craiova, nici eu nu mai stiu bine pe unde mai am… Suntem multi si traim mult. Longevivi, asa se spune. Suntem din neamul Firanestilor. Toata viata ne-a placut sa muncim. Eu am fost dârja (puternica – n.r.) si nu m-am lasat. Asa am fost toti, de exemplu, nasul meu de nunta are 105 ani… Si vreti sa va mai spun ceva? Am facut si nunta de aur cu barbatu’meu, acum nu stiu daca tineretea mai stie de asa ceva. Fetele si baietii se grabesc sa se marite si dupa un an sau doi se despart, ca se plictisesc. Asa e moda. Pe vremea noastra nu era asa“, spune batrâna.
Un zâmbet ii lumineaza din nou fata. Când isi aminteste despre acele vremuri se simte din nou in putere. Este o adevarata placere sa o asculti si sa o privesti cum, cu glasul sugrumat de emotie, reincepe sa spuna… „Eram tânara când m-am maritat. Si mi-am iubit barbatul. Am avut o nunta ca-n poveste. Am facut-o de Sfânta Marie, de ziua mea. Pe atunci fetele se maritau doar cu zestre, nu ca acum, cu hainele de pe ele. Daca nu aveai ogoare, brazde de pamânt, degeaba erai frumoasa. Ca nimeni nu se uita la tine. Cele frumoase, dar sarace, ramâneau fete batrâne. Mie parintii mi-au dat lada de zestre, iar drept multumire, socrii mei ne-au facut casa asta. Era frumoasa, cu prispa si curte mare. Acum, cine sa mai aiba grija de ea? Fac si ei ce pot, dar ma ajuta si baiatul meu cel mic. Când eram tinera si in putere, tesam la razboi, faceam arnici, alesaturi si covoare. Acum, de când am imbatrânit, nici nu mai vad asa bine“, spune batrâna.
„La multi ani… buni!“
Tanti Maria nu uita sa spuna ca in urma cu câteva zile, mai exact pe 6 iunie, a implinit 92 de ani. Multi ani, dar traiti frumos si in pace. „Ani de care m-am bucurat din toata inima. Parca ieri au fost. Copiii nu au uitat de mine si au venit cu totii. Si cei mici, si cei mari. M-au sarbatorit aici, in curte. Am pus masa si am mâncat ca pe vremuri. Iar darul lor cel mai de pret pentru mine ramân nepotii mei, care mi-au urat «La multi ani… buni!»“, povesteste tanti Maria.
Bucuroasa ca i-am trecut pragul casei, batrâna ne conduce, la plecare, incet pâna la poarta. Sanatate ii uram si noi, iar dumneaei ne saruta duios pe obraji in semn de multumire. Ne luam ramas bun, iar tanti Maria ramâne in poarta casei, facându-ne cu mâna. La cei 92 de ani este multumita si fericita de viata pe care a dus-o alaturi de omul sau.
