19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalJucator de fotbal de la trei zile

Jucator de fotbal de la trei zile

In urma cu sapte ani, la Asociatia Judeteana de Fotbal din Mehedinti a fost legitimat cel mai tânar jucator de fotbal din România si poate din lume. Alexandru Cornea a mers la reprezentantii FRF din teritoriu si l-a legitimat pe fiul sau, care se nascuse inainte cu trei zile. Practic, Georgel Cornea devenea jucator de fotbal la trei zile de viata, inainte de a fi om cu acte in regula, certificatul de nastere fiindu-i eliberat la sapte zile. Jucator cu legitimatie, Georgel este acum, la vârsta de sapte ani, portar la echipa de juniori Avântul Braniste si nici un meci nu incepe fara el. „Il asteptam pe Gabi, sa plecam la fotbal. Nu mergem la teren pâna nu il luam si pe el. Este un portar foarte bun si cu greu ii poti da gol, numai sa tragi pe sus, unde inca nu poate ajunge cu mâinile“, a declarat un coechipier al lui Georgel.


Povestea este pe cât de hazlie pe atât de frumoasa. Alexandru Cornea a fost sigur dinainte de a se naste fiul sau ca sotia ii va face baiat, iar acesta va fi fotbalist. In timp ce sotia sa era insarcinata, intre cei doi se iscau discutii, mama fiind convinsa ca va face fata, iar tatal ca va fi baiat si va ajunge fotbalistul familiei. „Eram insarcinata in luna a patra si a inceput sa miste copilul. Alexandru, sotul meu, striga: «Da, tata, cu piciorul, ca fotbalist te fac», iar eu ziceam: «Si daca este fata?». Nici nu am nascut bine, l-a luat in brate la trei zile si a plecat la fotbal cu el, unde i-a facut legitimatie“, a declarat mama lui Georgel Cornea.


Duminica, toti copiii din localitatea Braniste sunt pe terenul de fotbal si, dupa ce fac incalzirea alaturi de Gabi, asa cum il striga toti, dau drumul la meci. „Sunt fotbalist la Avântul Braniste si vreau sa ajung portar la Steaua Bucuresti. Nici nu am stiut ca sunt legitimat atunci când am inceput sa joc fotbal, dar o sa ajung mare. Imi place echipa Steaua, iar daca Becali mai pierde o data ii rup in doua“, a spus patimas Georgel Cornea. Alexandru se ocupa zilnic de fiul sau, iar duminica este alaturi de el la stadion. „Eu am dorit sa am un baiat, iar daca nu am ajuns eu fotbalist, sa ajunga el. Chiar de când s-a nascut, eu i-am facut legitimatie de jucator“, a declarat Alexandru Cornea.


La legitimarea celui mai tânar fotbalist al României au asistat si arbitri de fotbal ce au ajuns acum observatori si isi aduc aminte intâmplarea. „Eram in birou cu colegul meu Pirvulescu Dumitru si a venit un baiat Sandu care dorea sa-l faca jucator de fotbal pe fiul lui la vârsta de trei zile. Ceva foarte frumos si eu nu mai auzisem pâna atunci. Acum, Georgel Cornea este jucator de fotbal cu acte in regula si trebuie doar sa-si schimbe legitimatia“, a declarat Vasile Vilceanu, observator de arbitri la fotbal.


Demn de Cartea Recordurilor, jucatorul legitimat onorific când avea vârsta de trei zile trebuie sa se prezinte acum, la implinirea a sapte ani, la AJF Mehedinti pentru a duce o fotografie si sa i se elibereze duplicatul la legitimatia facuta in anul 1999, intrucât cea pe care o detine nu are fotografie, bebelusii neputând fi pusi pe un act oficial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS