11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMilosevici, mort in inchisoare

Milosevici, mort in inchisoare

Fostul presedinte iugoslav Slobodan Milosevici a murit sâmbata in inchisoarea Tribunalului Penal International de la Haga. Invocând de mai multa vreme probleme grave de sanatate, Slobodan Milosevici, cercetat pentru 66 de capete de acuzare, printre care se aflau crime de razboi, crime impotriva umanitatii si genocid, a fost descoperit mort in celula sa de la TPI, cu numai 40 de ore inaintea prezentarii apararii in procesul deschis in urma cu aproape patru ani. Cum statutul Tribunalului prevede ca un proces nu se poate desfasura in absenta acuzatului, TPI va trebui sa decida incetarea actiunii sale impotriva lui Milosevici.


In ciuda problemelor cardiovasculare de care suferea si care i-ar fi putut cauza moartea, suspiciunile legate de decesul sau nu au intârziat sa apara. Carla Del Ponte, procurorul TPI pentru fosta Iugoslavie, declara ieri ca nu este exclusa nici varianta sinuciderii, ca o „ultima provocare“ la adresa Tribunalului. Pe de alta parte, sârbii s-au grabit sa ii acuze pe oficialii de la Haga de crima premeditata si sa vada in moartea lui Milosevici semnul unei puternice indiferente si nedreptati fata de Serbia. „Milosevici a fost ucis putin câte putin in toti acesti ani de detentie la Haga si este o mare pierdere pentru Serbia, pentru poporul sârb si pentru Partidul Socialist“, a declarat Ivita Dacici, responsabil cu rang inalt in Partidul Socialist Sârb (SPS, de opozitie). O echipa de medici, din care au facut parte inclusiv experti sârbi, urma sa se pronunte ieri asupra conditiilor in care a survenit moartea fostului dictator. Cea mai plauzibila opinie care circula ieri in media europeana este aceea ca Milosevici a fost victima indiferentei si birocratiei de la TPI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII