O zi insorita de februarie. Nicolae Sorescu, fratele cel mare al poetului Marin Sorescu, sta rezemat de stâlpul portii si recita poezii. Nu pe ale sale, pentru ca este un om modest, ci pe ale marelui nostru poet Mihai Eminescu: „Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scânteie, / Brat molatic ca gândirea unui imparat poet“.
Nicolae Sorescu, cel mai mare dintre fratii Sorescu, are acum 84 de ani si dupa cum spune chiar el este „orfan, batrân si vaduv“. „Voi intra in anul de 85 la Sfântul Ilie, la zi mare“, spune Nicolae Sorescu. Amintirile despre Marin sunt repede aduse in discutie. „Vedeti, au venit multi sa intrebe de Marin si i-am primit pe toti. Acum aveam nematurat si nu gaseam nici matura“, incearca batrânul sa se scuze pentru faptul ca nu si-a primit musafirii in casa. „Noi am fost sase frati, patru baieti si doua fete. Acum mai suntem cinci. A murit numai Marin. Stiti, avea ciroza hepatica. Stia de foarte multa vreme ca este bolnav. Incerca sa se trateze cu tot felul de ierburi pe care le cunostea el de la batrâne. Trebuia sa faca un transplant, dar n-a mai apucat. Pacat, acum, in februarie, ar fi facut 70 de ani“, mai spune Nicolae Sorescu.
„De poezii am fost toti“
Cu toata tristetea adusa de amintiri, Nicolae Sorescu nu se poate abtine sa nu zâmbeasca povestind nazbâtiile fratelui mai mic. „De mititel Marin era strengar. Era mai mereu gânditor. Nu-i placea sa mearga nici cu oile, nici cu curcile. Veneau boieri de la vale, Calotescu si mai apoi Grigorescu, iar pe aici era un om amarât care le spunea ca le aduce un copil de vaduva care stie foarte multe poezii si asa facea, il lua pe Marin si-l punea pe sacii de la moara, iar el incepea sa spuna poezii de se mira lumea“, spune Nicolae Sorescu. Batrânul spune ca literatura a fost la mare pret in casa familiei sale. „De poezii am fost toti. Ca ne-au placut. Stiu foarte multe versuri din toti poetii nostri. Si din Eminescu, si din Alecsandri, si din Goga, si din Sorescu. Am mostenit inclinatia spre literatura de la tata, Stefan Sorescu, Dumnezeu sa-l ierte, care in 1916, in transeu la Oituz si Marasesti facea versuri de-l stia lumea de poetul din transeu“, povesteste Nicolae Sorescu.
Fratele cel mare a tinut loc de tata
Nicolae Sorescu isi aminteste ce viata grea a avut familia sa dupa moartea tatalui. Stefan Sorescu a luptat pe front in primul razboi mondial, s-a intors acasa sanatos si a fost rapus de apendicita. „Am ramas fara tata când aveam 16 ani. A murit de apendicita. Se trata cu bai calde, dar in doua saptamâni a facut peritonita si a murit, ca nu stia lumea despre ce era vorba. Si bunicul nostru tot de apendicita s-a dus, iar noi, baietii, preventiv, ne-am operat cu totii ca sa nu patim la fel“, mai spune Nicolae Sorescu. Batrânul spune ca, el fiind cel mai mare, tot greul a cazut pe umerii sai. „Mama spunea mereu ca toate greutatile le-am depasit amândoi. Apoi am plecat si eu pe front, m-am intors, am facut patru copii, iar acum, dupa ce fiecare s-a dus la rostul lui, am ramas singur“, mai spune batrânul Sorescu.
Pe urmele fratelui
Nicolae Sorescu a absolvit doar patru clase. Cu toate acestea batrânul scrie poezii. „Aripi de risipa“ si „Poeme diferite“ sunt primele volume ale lui Nicolae Sorescu. Cel de-al treilea asteapta sa vada lumina tiparului. „Ultima carte se numeste «Cuvintele in timp». Este la Craiova la Ramuri si asteapta. Sa vedem cine o va sponsoriza ca eu nu am bani“, a spus Nicolae Sorescu.
