20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrietenul de pe internet la nevoie se cunoaste

Prietenul de pe internet la nevoie se cunoaste

Robert Chiras are 25 de ani, este student si lucreaza ca programator. Locuieste impreuna cu parintii in cartierul craiovean Lapus, in blocul O 7. Robert nu va uita niciodata dimineata de joi, 26 ianuarie. Suflul exploziei de la punctul termic l-a trezit in toiul noptii si i-a lasat prapad in casa. „Geamurile si usa de la intrare au fost distruse, calculatorul l-am gasit pe jos, peretii s-au crapat. A fost dezastru“, isi aminteste Robert.


Membrii „Craiova Forum“ au aflat despre situatia colegului lor Robert, poreclit Reaver, si s-au hotarât sa il ajute. „Am aflat de intâmplare si am postat pe internet un anunt ca ar trebui sa ajutam si noi. Oamenii au vazut pozele cu dezastrul si au contribuit cu diverse sume“, a declarat Tibi Boia, membru „Craiova Forum“. Aproximativ 100 de persoane, din care peste 90% studenti, au dat dovada de compasiune fata de colegul lor, contribuind cu bani pentru ajutorarea lui Reaver. Fiecare cartier a avut un reprezentant care a strâns donatiile pentru Robert.


Initial, forumistii au vrut sa foloseasca banii pentru a-i pune colegului lor usa de la intrare. Cum usa a fost pusa de primarie, vineri i-au dat lui Chiras banii strânsi, pentru a face reparatii in casa. Ieri, Robert a primit o noua vizita, deoarece alti membri ai forumului facusera „cheta“ pentru a-l ajuta. Suma totala pe care au strâns-o este de aproximativ 15 milioane de lei. „M-a bucurat foarte tare aceasta actiune a lor. A fost o mare surpriza pentru mine, iar banii pe care i-au strâns sunt bineveniti, pentru a mai repara câte ceva prin casa“, a spus Robert „Reaver“ Chiras.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII