„Il asteptam pe al doilea!“, asa spun parintii care isi vor mari familia cu inca un membru. Pentru ei, este relativ simplu, insa nu si pentru fratele cel mare al noului venit…
La nasterea unui copil, fratele cel mare poate trai o adevarata criza de adaptare. Pâna sa inteleaga ca venirea pe lume a unui fratior este o bucurie, un dar divin, fratele cel mare poate trai o adevarata drama.
„Dar eu am fost primul!“
Pentru ca primul nascut are, in majoritatea covârsitoare a cazurilor, mai putin de cinci-sase ani, vom discuta mai mult despre aceasta grupa de vârsta. Deoarece pâna mai ieri a fost unicul copil, fratele mai mare este obisnuit sa fie in centrul atentiei, iar parintii, bunicii sau rudele sa ii acorde toata atentia. Aceasta stare de lucruri, foarte confortabila de altfel pentru el, este amenintata acum de venirea pe lume a unui nou membru al familiei. Cel putin el asa o vede, ca pe o amenintare. Si este de inteles, fara doar si poate, daca privim prin prisma unui copil caruia pâna mai ieri totul i se cuvenea.
Copilul trebuie sa depaseasca gelozia
Parintii aflati in astfel de situatii trebuie sa isi ajute copilul sa treaca peste aceasta criza, intelegându-l si ajutându-l sa isi depaseasca in primul rând gelozia. In cazul in care copilul devine suparacios, iritat, mai tacut decât v-a obisnuit, agitat, obraznic, distant sau dimpotriva excesiv de „lipicios“, uneori chiar dornic de a fi alaptat la… cinci, sase ani, gânditi-va serios ca are nevoie sa fie linistit, pentru ca inseamna ca il preocupa extrem de mult sosirea micului sau frate.
Pentru ca isi aduce aminte de momentele in care a fost „rau“, copilul va crede ca greselile sale sunt adevaratele motive pentru care parintii vor alt copil. El se intreaba cum va mai putea fi iubit in aceste conditii, pentru ca iubirea este pentru el ca o ciocolata – daca ii dai altcuiva o bucata inseamna ca il privezi pe el de acea parte. Ii este foarte greu sa inteleaga ca aparitia noului fratior nu va duce automat si la lipsirea lui de toate bunatatile care pâna acum i se cuveneau.
Fratii trebuie invatati sa fie „frati“
Parintii trebuie sa-si invete copiii ce inseamna sa fie „frate“, sa-i faca sa comunice si sa devina protectori. Ei trebuie sa ii explice copilului cel mare ca bebelusul are nevoie de un pic mai multa atentie pentru ca este foarte mic si nu se descurca singur, ca are nevoie de un pic mai multa dragoste pentru a se simti ocrotit.
Fratele cel mare trebuie implicat in actiunile zilnice, cooptat la schimbarea scutecelor celui mic sau, mai târziu, chiar la pregatirea biberonului bebelusului. Fratele cel mare trebuie sa ajunga sa isi doreasca sa il invete pe cel mic tot ceea ce el stie deja, incepând cu simplele poezioare si cântecele.
