20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRaspundem cititorilor

Raspundem cititorilor

Dosarul a fost oprit pentru verificare


Ioana Voideanu, pensionara la limita de vârsta din Craiova, a trimis pe adresa redactiei o sesizare in care ne roaga sa ne interesam pentru dumneaei la Casa Judeteana de Pensii Dolj de ce nu i-a fost recalculata pensia: „M-am pensionat in iulie 1991. Nu inteleg de ce nu am primit nici pâna in prezent decizie pentru pensia recalculata. Procesul recalcularii s-a terminat la nivel national, toate cunostintele mele au primit decizie, pensii marite, iar eu nu“.


GdS: Doamna Ioana Voideanu, ne-am interesat pentru dumneavoastra la reprezentantii Casei Judetene de Pensii Dolj. „Nu ati primit pâna in prezent decizia privind reevaluarea pensiei, deoarece dosarul dumneavostra va fi supus unei noi evaluari. Din cauza numarului mare de dosare pe care a trebuit sa le evaluam, câteva zeci le-am oprit pentru o noua verificare. Unele dintre ele inregistrau cresteri insemnate ale pensiei, altele, dimpotriva, aveau punctajele mult mai mici. Pentru a fi siguri ca nu s-a strecurat nici o greseala, le revizuim inainte de a le trimite. Stati linistita insa, veti primi majorarea pensiei de la data la care v-a fost emisa decizia. In cel mai scurt timp cu putinta veti primi si decizia“, a mentionat Ileana Ciutan, director executiv al Casei Judetene de Pensii Dolj. (A.C.D.)


 


Adresati-va Ministerului de Interne


„Ma numesc Stefana Munteanu, locuiesc in comuna doljeana Bratovoiesti. Mama mea, Constanta Costache, a decedat pe 31 octombrie 2005. Va intreb daca mai are dreptul la pensie pe luna octombrie. Mentionez ca mama mea avea pensie de urmas dupa tatal meu“.


GdS: Doamna Stefana, reprezentantii Casei Judetene de Pensii Dolj ne-au precizat ca mama dumneavoastra nu figureaza in baza de date a institutiei, probabil are pensie care figureaza in baza Ministerului de Interne. (A.C.D.)


 


Pensia poate fi recalculata si fara adeverinte


„Sunt pensionar de stat din 1 decembrie 1987, cu vechime integrala in munca. Reprezentantii Casei de Pensii Gorj au mentionat ca nu imi pot recalcula pensia pe motiv ca nu am salariile si sporurile trecute in cartea de munca. M-am adresat Arhivelor Nationale ale Statului din Bucuresti, dar si la Arhivele Nationale din Craiova, dar mi s-a raspuns ca documentele mele nu au fost gasite“, a precizat Ghorghe Iliescu, din comuna Carpen, judetul Gorj.


GdS: Domnule Iliescu, ne pare rau, dar nu va putem ajuta. Dumneavoastra trebuie sa va adresati Casei Judetene de Pensii Gorj pentru a va recalcula pensia, chiar daca nu ati facut rost de adeverintele cu salariile si sporurile pe care le-ati avut. Pensia va poate fi recalculata, luându-vi-se in considerare salariul minim pe economie din perioada in care ati lucrat. In momentul in care veti intra in posesia adeverintelor, pe care le puteti depune in termen de trei ani din momentul primirii deciziei de recalculare, pensia va va fi revizuita si veti primi banii cuveniti din urma. (A.C.D.)


 


Adresati-va Casei de Pensii Gorj


Titel Stânga, din orasul Turceni, ne-a trimis o scrisoare in care se declara nemultumit de modul in care i-a fost efectuata recalcularea pensiei. Dupa 35 de ani de lucru ca plutonier adjunct sef, mentioneaza ca a fost pensionat cu o indemnizatie mult mai mica decât se astepta.


GdS: Domnule Stânga, ne pare rau de situatia in care va aflati, dar din pacate noi nu ne putem interesa decât de situatia pensionarilor Casei Judetene de Pensii Dolj. Daca va considerati nedreptatit, solicitati audienta la reprezentantii Casei Judetene de Pensii Gorj, care va vor oferi lamuririle necesare. (A.C.D.)


 


O batrâna isi doreste un televizor


„Ma numesc Marica Baluta, locuiesc in comuna doljeana Celaru, sat Soreni. Sunt pensionara CAP si vaduva de razboi. Am 84 de ani si am o mare rugaminte la cititorii Gazetei de Sud. Sper ca prin intermediul cititorilor dumneavoastra sa gasesc si eu un om cu suflet care sa imi ofere un televizor, pentru ca nu am posibilitate sa imi cumpar. Va urez un an nou fericit si La multi ani sanatosi!“.


GdS: Doamna Marica Baluta, speram ca dorinta dumneavoastra de a primi un televizor sa se implineasca. Gazeta de Sud este citita de multi oameni cu suflet, gata oricând sa intinda o mâna de ajutor celor aflati la nevoie. La Multi Ani si dumneavoastra, sa fiti sanatoasa. (A.C.D.)


 


Daca va incadrati in conditiile mentionate, aveti dreptul la indemnizatie


„Sunt pensionata pe caz de boala, cu revizuire periodica. Sunt insarcinata si as dori sa stiu daca pot beneficia de indemnizatie pentru cresterea copilului?“. Constanta Voinea, Craiova


GdS: Doamna Constanta Voinea, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului din 2005, indemnizatia pentru sustinerea familiei in vederea cresterii copilului se acorda incepând cu 1 ianuarie 2006 persoanelor care in ultimul an, anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit. „In calculul celor 12 luni se includ si perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe din urmatoarele situatii: daca si-au insotit sotul/sotia in misiune permanenta in strainatate; au beneficiat de indemnizatie de somaj stabilita conform legii; au beneficiat de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate; au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare in sistemul public; au realizat perioade de stagii de cotizare in sistemul public de pensii; au realizat in sistemul public de pensii, anterior datei intrarii in vigoare a OUG nr. 4/2005, perioade de stagiu de cotizare pe baza de contract de asigurare sociala. Daca doamna Constanta Voinea s-a aflat in ultimele 12 luni intr-una dintre situatiile prevazute mai sus la data nasterii copilului si are calitatea de pensionara de invaliditate poate beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului pâna la vârsta de doi ani“, a precizat Ileana Ciutan, directoare executiva a Casei Judetene de Pensii Dolj. (A.C.D.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS