N-a pus geana pe geana toata noaptea. Nu din pricina zilei care urma – avea sa-si sarbatoreasca centenarul alaturi de copii, nepoti, stra si stra-stranepoti. Ci pentru ca de ziua ei urma sa o felicite cel mai important om al Craiovei. O sunasera de la primarie: Antonie Solomon venea personal sa-i spuna „La multi ani!“ cu ocazia implinirii frumoasei vârste de 100 de ani!
Agitatie mare ieri in sufrageria familiei Diaconescu. Patru generatii strânse in jurul unei mese imbelsugate, depanând amintiri, pomenindu-i pe cei disparuti inainte de vreme, punând la cale viitorul celor mici. Pe ici pe colo câte o dezbatere politica, inabusita repede insa de povetele intelepte ale bunicii: „Lasa, mama, ca nu s-a schimbat cine stie ce… Si nici n-o sa se schimbe prea repede. N-ati vazut cât a tinut cu Iliescu? Mie nu mi-a placut de el, nu a fost un om care sa se tina de cuvânt. De Basescu parca-mi place. Sa vedem ce-om face cu el… Daca oi mai trai, ca parca mi-a ajuns!“.
Polina Diaconescu tacu. Cuprinse cu privirea adunarea din jurul ei. Toti erau sânge din sângele ei: Milica si Ecaterina, singurii copii ramasi in viata, de 71, respectiv, 84 de ani, copiii lor, copiii copiilor lor, verisori, nepoti, stra si strastranepoti. Acolo, adunata in jurul platourilor cu aperitive, era toata viata ei. Toti cei 100 de ani.
„Am avut barbat bun, cum nu sunt multi pe lumea asta“
S-a nascut in 1905, intr-o comuna din Gorj. Cu opt frati la parinti, viata din preajma primului razboi mondial nu era usoara. Când i-a venit vremea, s-a maritat. Avea cincisprezece ani. Cruda inca, proaspata nevasta nu s-a speriat insa: urmase scoala de fete de la Severin, stia deci ce responsabilitati o asteapta ca tânara sotie. Dumnezeu ii daduse si barbat cuminte – era preot. Viata, isi spunea Polina atunci, cu toate necazurile si bucuriile ei, avea sa-i fie frumoasa. Copiii au venit pe rând, rod al iubirii si credintei in Dumnezeu. Acolo, in comuna Borascu din Gorj, unde isi ridicase gospodarie frumoasa preotul si invatatorul Diaconescu, viata tinerei familii curgea tihnita.
Al doilea razboi mondial a adus o prima lovitura: intâiul nascut, Valeriu, lumina ochilor Polinei, a cazut pe front.
„Era ofiter“, suspina batrâna in fiecare zi de atunci. „Frumos, avea doar 23 de ani. L-au decorat cu Virtutea Militara…“
Regimul comunist nu a fost nici el mai blând cu incercata familie. Tragându-se din neam de preoti, copiii Polinei au avut de patimit ani la rând. Exmatriculati din scoli, facultati, mutati de la un loc de munca la altul, urmasii preotului Diaconescu nu au dus o viata usoara. Iar ea, Polina, suferea alaturi de ei si se ruga la Dumnezeu pentru vremuri mai bune.
Cu rabdare si nezdruncinata credinta, au trecut si astea, cum trec toate. In ’77, dupa cutremur, când majoritatea rudelor plecasera la oras, Polina a venit cu sotul in Craiova. Copiii se realizasera, cu toate greutatile prin care fusesera nevoiti sa treaca: Emilian era tehnician, Mircea economist, Ecaterina invatatoare. Erau la casele lor, casatoriti, având copii la rândul lor. Polina si sotul ei o luau singuri de la capat, intr-un oras nou, o casa noua.
In dragoste si intelegere au trecut anii, unul câte unul. Polina nu-i mai numara. Câti o vrea Dumnezeu sa-mi dea, zice. Abia când a ramas vaduva, viata a inceput sa-i para mai greu de indurat.
„Am trait cu el fara sa iau o palma, fara sa ma dea raului… Am avut barbat bun, cum nu sunt multi pe lumea asta“, lacrimeaza batrâna, indreptându-si ochii aburiti spre tabloul din perete: doi miri frumosi ai anilor ’20, la inceput de drum.
Zece milioane din partea primariei
Batrâna isi intrerupe firul amintirilor. De afara, din curte, se aud zgomote. Emotionata, priveste spre usa. A sosit. Invitatul de onoare, venit aici, acasa, numai pentru ea. Primarul ei.
Nu a durat mai mult de cinci minute. Abia daca a avut timp batrâna centenara sa se dumireasca de ce se intâmpla in jur. Intre copii, nepoti, stra, strastranepoti agitati si mai emotionati decât ea, cu camere video si foto, cu platouri si pahare aduse in graba, cu ziaristi ingramadindu-se sa imortalizeze mult laudatul moment, Antonie Solomon a pasit in sufrageria familiei Diaconescu. Evident emotionat, i-a sarutat mâna batrânei. Acesta a fost cadoul lui Antonie Solomon. Un buchet de flori, un tort, doua sticle de sampanie si un plic valorând zece milioane de lei – acestea au fost darurile primarului Craiovei, un omagiu adus singurei centenare a orasului, Polina Diaconescu.
