In avalansa manifestarilor de „Zilele Craiovei“ au fost prinse inclusiv doua spectacole grandioase pe scena Teatrului National „Marin Sorescu“: „Cum doriti“ de William Shakespeare, in regia lui Silviu Purcarete, si „Avarul“ de Moliere, in regia lui Laszlo Bocsardi. Fara indoiala, primul spectacol a fost unul cu totul special, tinind seama de viziunea maestrului Purcarete, de talentul inconfundabil al acestuia de a dezerta din canoanele clasicismului, de promotor al esteticii dinamitarde in arta dramatica. Intr-un interviu acordat teatrologului Patrel Berceanu, Silviu Purcarete precizeaza: „Este o piesa despre puterea si nocivitatea fanteziei, despre partea ei otravitoare; despre confuzia sexelor si a indivizilor, confuzia spatiului si a timpului. E una din piesele cele mai speciale ale lui Shakespeare, are scriitura cea mai moderna; intr-un fel, s-ar putea vorbi chiar de scriitura postmoderna. (…) Este o piesa ciudata si foarte trista. Este, in acelasi timp, o piesa destul de confuza, destul de dificil de povestit“. Desigur, celebrul regizor nu respecta textul integral al piesei, tradusa de Mihnea Gheorghiu, spiritul de selectie al acestuia punindu-si amprenta definitiv pe succesul si esenta spectacolului. In acelasi interviu, regizorul Purcarete spune ca piesa este o comanda facuta de regina Elisabeta, care obisnuia sa inchida ciclul de petreceri incepute de Craciun si sa le termine in a douasprezecea noapte cu un spectacol special: „Asta i-a cerut lui Shakespeare, o piesa de Boboteaza, o piesa de Sfintul Ion. O piesa de la sfirsitul chefurilor. (…) Noi stim foarte bine ca tristetea care-l apuca pe român la Sfintul Ion este incomparabila, nu exista melancolie mai mare in sufletul unei natiuni decit atunci cind se termina petrecerile incepute la Craciun. E o mare melancolie cu aceasta ultima petrecere, caci a doua zi ne ducem la serviciu! E o mare tristete. Acesta e sentimentul de «la spartul tirgului», un sentiment de sfirsit de lume, pe care nimeni nu-l traieste mai bine, ca natie, decit românii“. Se subintelege cauza pentru care regizorul a optat pentru titlul „Noaptea de la spartul tirgului“.
In realitate, piesa marelui Will se numeste „Cum doriti“, „A douasprezecea noapte“ sau „Cum vreti sa-i spuneti“ si a fost scrisa intre anii 1599-1600. Istoricii literari presupun ca piesa ar fi fost jucata in 1601, intrucit pe 2 februarie 1602, John Manningham a urmarit spectacolul la Middle Temple, una dintre scolile de drept din Londra. Exact in aceleasi vremuri in care românii sub voievodul Mihai Viteazul se bateau cu turcii. Piesa este asemuita cu „Comedia erorilor“ sau „Menechmi“ de Plaut si, in special, cu „Inganni“, in italiana. Actiunea din „A douasprezecea noapte“ se petrece in tara Iliria, o tara imaginara si atemporala in care, ca si in Arden, toti traiesc in felul lor propriu, insa izbutesc sa traiasca impreuna. Intriga principala (Olivia – Orsino si Viola – Sebastian) este inspirata din povestirea in proza despre Apolonius si Silla din „Farewell to Militarie Profession“ („Ramas bun profesiei militare“) de Barnaby Riche. La rindul ei, povestirea se bazeaza pe o naratiune de Bandello (1554), tradusa in franceza de Belleforest in anul 1571, dar a carei principala sursa de inspiratie este piesa italiana „Gl’Ingannati“ („Inselatii“), publicata in 1537 si retiparita cu o destul de mare frecventa. John Manningham a consemnat aceste adevaruri, iar M. Parrott, D.J. Palmer, John Middeton si multi altii sint de aceeasi parere.
Revenind la piesa jucata pe scena Nationalului craiovean, se poate afirma fara ezitare ca prestatia artistica a actorilor a fost una de exceptie, distributia impecabila, iar pentru succes cu greu se poate gasi un epitet apreciativ. Fara nici cea mai mica urma de indoiala, se poate afirma ca toti actorii au fost magnifici.
