20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii care nu pun „olite“ la cai, amendati cu pina la 1.000.000 de lei

Craiovenii care nu pun „olite“ la cai, amendati cu pina la 1.000.000 de lei

Consiliul Local (CL) Craiova are pe ordinea de zi a sedintei ordinare din aceasta luna un proiect de hotarire privind reglementarea circulatiei in municipiu a vehiculelor cu tractiune animala. Unul dintre alineatele nou introduse in acest sens se refera la pastrarea curateniei pe carosabil. Modificarea suna in felul urmator: „Atelajele care se vor deplasa pe arterele municipiului Craiova, in zonele in care este permis accesul acestora, vor fi dotate obligatoriu cu dispozitive de retentie a dejectiilor animale“. Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la 50 la 100 RON (intre 500.000 si 1.000.000 de lei vechi), se arata in raportul semnat de viceprimarul Gheorghe Nedelescu. Oficialii primariei explica „dejectiile animale“ prin „materiile fecale“ care murdaresc carosabilul strazilor printr-un „proces fiziologic normal“, „atit in timpul transportului, cit si pe perioada stationarii, pe drumurile publice“. In consecinta, s-a propus ca „la partea posterioara a animalelor de tractiune sa se amplaseze un dispozitiv simplu de retentie, care practic poate fi realizat dintr-o pinza suficient de groasa, prinsa lateral de hulubele carutei, care sa permita retinerea materiilor fecale ale animalelor“. Interesant lucru, caci iepele ar putea folosi „olita“ si atunci cind fac treaba mica, respectind astfel hotarirea CL Craiova, dar bietii armasari risca sa-si bage stapinii la belele!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU