22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSC Mihtrans SRL - executata pentru datorii de cinci miliarde de lei

SC Mihtrans SRL – executata pentru datorii de cinci miliarde de lei

Finantele au descoperit ca firma din Giubega avea datorii neplatite din 1999


Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj a trecut la executarea silita a SC Mihtrans SRL Giubega, firma implicata in tragicul accident de la Mihailesti, in care au murit 16 persoane, printre care si doi jurnalisti. Dupa problemele pe care le-a avut cu procurorii care au declansat urmarirea penala, trimitindu-l totodata in judecata, patronul Ionut Neagoe se vede acum nevoit sa plateasca si datoriile pe care le-a acumulat de-a lungul timpului catre bugetul consolidat al statului. Pentru a recupera creantele de aproximativ cinci miliarde de lei detinute la Mihtrans SRL, finantele doljene vor organiza o licitatie publica pe 8 februarie, cind vor incerca sa vinda mai multe autovehicule cu preturi cuprinse intre 160 si 460 de milioane de lei. In urma evaluarii facute, DGFP Dolj scoate la vinzare trei semiremorci, a caror valoare insumata se apropie de 1,2 miliarde de lei. La acestea se adauga o autobasculanta de aproximativ trei sute de milioane de lei si o autoutilitara de 160 de milioane de lei. In total, finantele ar putea recupera peste 1,7 miliarde de lei, adica o treime din datoria totala a SC Mihtrans SRL Giubega. In cazul in care la licitatia care va avea loc peste citeva zile nu se prezinta nimeni, finantele vor fi obligate sa scada pretul cu 25% pentru a creste atractivitatea bunurilor scoase la vinzare.


Mihtrans avea datorii inca din 1999


Dupa accidentul in care a fost implicata, firma din Giubega a intrat sub lupa inspectorilor fiscali de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj, care au luat la puricat documente fiscale si activitatea societatii din anii anteriori. Conform unui raport intocmit pe anul 1999, firma de transport avea de platit obligatii financiare de 237 de milioane de lei, dintre care cea mai mare parte o reprezenta impozitul pe profitul atras suplimentar. In respectivul an, societatea nu a intocmit balanta de verificare pe lunile februarie, august si noiembrie, aceasta fiind intocmita cumulat la sfirsitul fiecarui trimestru. In baza situatiilor financiar-contabile pe anul 1999, inspectorii au constatat ca pe 31 decembrie rezulta o pierdere contabila si fiscala de peste 11 milioane de lei. Ca urmare a situatiilor intocmite in timpul controlului si tinind cont de faptul ca pe anul 1999 societatea nu a intocmit jurnalul de vinzari in vederea stabilirii facturilor emise si modul de inregistrare in evidenta contabila, inspectorii au calculat o diferenta de venituri neinregistrate de aproape 83 de milioane de lei. Veniturile estimate de control au fost stabilite ca urmare a lipsei din facturiere a exemplarului original si a celui rosu. La acestea se adaugau alte 21 de milioane de lei diferenta de TVA colectat atras suplimentar.


Restante de sute de milioane la buget


Nereguli au aparut si in urma controlului privitor la amortizarea mijloacelor fixe din patrimoniu. Societatea a inregistrat in cheltuielile privind amortizarea suma de 104 milioane de lei, numai ca in perioada controlului nu a prezentat fisa mijloacelor fixe, registrul inventar si modul de calcul al amortizarii incluse pe costuri. In privinta consumului de combustibil, conform documentelor de aprovizionare, societatea a aprovizionat 89 de tone de combustibil in valoare totala de peste 370 de milioane de lei. Avind in vedere ca, din combustibilul aprovizionat, societatea a facturat in decembrie cantitatea de aproape 11 tone, in valoare de 58 de milioane de lei, rezulta ca pe anul 1999 firma a consumat o cantitate de 78 de tone, inregistrind pe cheltuieli suma de aproximativ 314 milioane de lei. In timpul controlului insa societatea nu a prezentat documentele justificative cu privire la consumul efectiv (foi de parcurs, bonuri de consum, fisa activitatii zilnice a mijlocului de transport), iar inspectorii au stabilit singuri consumul mediu de combustibil. Fata de suma inregistrata pe costuri de 314 milioane de lei, inspectorii au calculat o suma de 88 de milioane nedeductibila fiscal. La acestea se adaugau alte citeva sute de milioane de lei provenind din amortizarea nedeductibila a unui mijloc de transport, precum si din TVA neplatita in termenele legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS