11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalStaicu si-a angajat primar

Staicu si-a angajat primar

Vasile Bulucea, actualul primar al Craiovei, s-a inscris pe ultima suta de metri in cursa electorala din partea Fortei Democrate. Asta dupa ce a stat cu botul pe labe si s-a plins, ori de cite ori a avut prilejul, ca Antonie Solomon, candidatul PSD la functia de primar, l-a batut mar in sondaje.

Dinel Staicu, pina nu de mult candidatul Fortei Democrate pentru functia de primar, s-a retras din cursa electorala, sustinind ca „patru ani va sta in spatele profesorului de la care va invata cum se face administratie, dupa care va candida in 2008“. Gurile rele spun insa ca fostul militian nu a fost niciodata interesat de scaunul de primar, ci doar si-a dorit o marioneta la primarie, pe care sa o traga de sfori dupa cum are chef. Si cu Bulucea nu i-a fost deloc greu, deoarece se simtea tradat de PSD.

Bulucea, trimis de Staicu la doctor

Pentru ca pariaza pe o mirtoaga, Dinel si-a luat masuri suplimentare si l-a trimis pe nea Vasile la doctor. „Va informez ca analizele mi-au iesit toate foarte bune! Am colesterolul de 1,82, tensiunea e beton …“, a raportat cu mindrie edilul sef al Craiovei.

In prima sa conferinta de presa la noul partid, Bulucea a facut aceleasi promisiuni pe care le-a facut si in 1996, cind a cistigat alegerile pe listele PSM, fara sa aiba buletin de Craiova, si-n 2000, cind a cistigat alegerile pe listele PDSR (PSD). In cele doua mandate, acesta nu a facut nimic din ceea ce a promis electoratului: strazile arata ca dupa bombardament, orasul e plin de gunoaie si ciini vagabonzi, iar locuinte sociale au primit numai cunostintele.

In schimb, anul trecut, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i face cadou lui Dinel Staicu aproximativ 1,2 hectare de teren in spatele stadionului „Ion Oblemenco“, suprafata revendicata in mare parte de craiovenii din zona, expropiati in regimul lui Ceausescu. Bulucea a mintit cu tupeu in plenul consiliului local, spunind ca terenul nu este grevat de sarcini.

Considerind ca are mai multe sanse la Primaria Craiova fata de el, Dinel Staicu l-a recompensat acum pe Bulucea pentru gestul de atunci.

Nicu Vintila, mai interesat de chilotii ziaristelor decit de Bulucea

Lovitura de teatru a socat toate partidele din Craiova. Democratii au ramas surprinsi, iar pesedistii au spus ca electoratul craiovean nu va digera aceasta noua emigrare a lui Bulucea. Ei se declara nemultumiti de mutarea lui Bulucea, mai ales ca vor fi nevoiti sa-si modifice listele de consilieri. Doar Solomon era foarte linistit. „Este o alegere extraordinara si abia il astept la confruntari. Stiam de azi de dimineata (ieri- n.r.) asa cum am stiut de tot traseul politic al domnului Bulucea. Oamenii cind imbatrinesc sint ca vinul: unii se transforma in otet, iar altii in sampanie. Probabil e vorba de putere, dar nu de scaun, ci de puterea banului, cine stie ce-l obsedeaza…“, a spus Antonie Solomon.

In alta ordine de idei, traseistul Nicu Vintila, acum presedinte al Fortei Democrate, care a trecut prin PCR, PDSR, ApR, PUR etc., a fost intrebat daca va pleca si de la partidul lui Petre Roman cu o usa in spinare, asa cum a facut la PDSR. Acesta a raspuns extrem de suparat cu o alta intrebare: „Da’ tu ti-ai schimbat chilotii pe ziua de azi?“. Pe coridoarele sediului Clubului Universitatii se birfeste ca fostului traseist Nicu Vintila i s-a atras atentia cind a venit in FD ca acolo toate usile sint ale lui Staicu si ca trebuie sa-si ia gindul de la ele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS