14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDirectorul ANL Dolj, pe statele de plata ale SC CORA

Directorul ANL Dolj, pe statele de plata ale SC CORA

Comisia de evaluare a ofertelor pentru contractul de executie a noului complex de locuinte ANL nu a reusit inca sa desemneze cistigatorul licitatiei. Desi rezultatul trebuia sa fie stabilit inca de saptamina trecuta, specialistii Agentiei Nationale pentru Locuinte si cei ai Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) inca analizeaza ofertele participantilor, acestia fiind convocati marti, la Bucuresti, pentru a aduce completari dosarelor depuse. In competitie s-au inscris mai vechii rivali, firmele SC NOVARA T IMPEX SRL, SC ATLAS SA si SC CORA INVEST GROUP SA, care si-au disputat pina acum toate lucrarile finantate de ANL in Craiova. Pentru SC CORA, licitatia actuala este mai mult o cursa de unul singur, din moment ce firma lui Constantin Robu a cistigat pina acum toate contractele puse la bataie de MLPTL, sfidind costurile mai mici propuse de concurenta. Constructorul craiovean cu acest bogat palmares in spate este insa convins ca preferinta agentiei pentru firma sa nu are nici o legatura cu faptul ca Lucian Panduru, reprezentantul ANL in Dolj, a fost pina in urma cu doi ani inginer-sef pe santierele SC CORA.

In urma cu doua zile, delegatii celor trei firme candidate au fost convocati inca o data la Bucuresti, pentru a depune la dosarele de licitatie completarile solicitate de specialistii ANL.

In fapt, a fost vorba despre documente care atesta faptul ca societatile mai executasera anterior lucrari similare, la aceeasi valoare ca aceea prezentata in oferta.

Unii dintre participanti au interpretat insa suplimentarile dictate de comisie ca pe o incercare de a tergiversa rezultatul licitatiei. Mihai Tomescu, directorul SC NOVARA, spune ca aceste completari nu aduc nimic nou, din moment ce i s-au pretins aceleasi acte pe care deja le anexase dosarului.

„Aveam depuse la dosar acte din care reiesea ca am mai executat un contract de aceeasi valoare. Numai ca aceia din comisie au motivat ca respectivul contract este compus din doua lucrari si mi-au cerut sa demonstrez ca am avut o lucrare care, singura, se ridica la valoarea specificata. Insa, contractul anexat de mine consta intr-o lucrare principala, pentru care il si depusesem, si o alta care, practic, nu conta“, a spus Tomescu.

ANL da jos ochelarii de cal

Se pare ca, de aceasta data, ANL a decis sa analizeze atent ofertele mai ieftine, solicitind firmelor ATLAS si NOVARA sa demonstreze ca preturile propuse sint realizabile. Asta dupa ce, la cele doua licitatii desfasurate anul trecut pentru Craiova, neincrederea cu care comisiile de evaluare au tratat preturile reduse a costat agentia peste 50 de miliarde de lei in plus.

„Am vorbit cu Robu si mi-a spus ca firmele au fost convocate la Bucuresti sa discute pe marginea ofertelor, intrucit cei de la ANL nu au incredere in ofertele ieftine“, a declarat primarul Vasile Bulucea.

De precizat ca, daca la licitatiile trecute ANL nu a inclus in caietul de sarcini un pret de constructie orientativ, de data aceasta, evaluarea specialistilor agentiei se ridica la 240 de euro pe metrul patrat. In timp ce SC CORA a cerut 200 de euro pe metrul patrat, NOVARA si ATLAS au pretins cu aproximativ 40 de euro mai putin.

Panduru: „As putea sa dau recomandari utile“

Preturi mai mari decit concurenta a avut SC CORA si la licitatiile pentru constructia vilelor din zona Parcului „Romanescu“ si a locuintelor pentru tineri din Craiovita Noua, pe care firma lui Robu a reusit in cele din urma sa si le adjudece.

Totusi, directorul societatii sustine ca nu a fost niciodata favorizat, nici macar prin intermediul directorului oficiului teritorial al ANL, Lucian Panduru, altadata mina dreapta a constructorului craiovean. Panduru a fost, pina in urma cu doi ani, inginer-sef la SC CORA si se pare ca a ramas in continuare legat de destinele firmei, investind in actiuni.

„Eu nu am avut nici o legatura cu licitatiile, nu intra in atributiile mele. Ma ocup cu supravegherea executiei lucrarilor, pentru licitatii exista o comisie la nivel central. Iar aceasta nici macar nu m-a consultat vreodata in privinta participantilor la licitatii, desi, cunoscindu-i cit de cit pe constructori, as fi putut sa le dau unele recomandari destul de utile“, s-a dezis Panduru de fostul sau director.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS