16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalStatele Schengen au aplicat instructiunile privind eliminarea vizelor pentru romani

Statele Schengen au aplicat instructiunile privind eliminarea vizelor pentru romani

Ministerul roman de Externe apreciaza ca autoritatile de frontiera din statele Schengen s-au comportat corect aplicind “in spiritul si litera lor instructiunile privind liberalizarea regimului de vize pentru romani“, se arata intr-un comunicat al MAE.

Prezenta diplomatilor romani la punctele de frontiera a fost utila, fiind salutata de autoritatile de frontiera ale tarilor respective, precizeaza comunicatul. In primele zile ale anului 2002, nu s-au inregistrat situatii deosebite in aplicarea, de catre statele membre Schengen, a deciziei Consiliului UE de liberalizare a circulatiei cetatenilor romani, precizeaza comunicatul.

In ceea ce priveste returnarea unor cetateni romani la granite, sint mentionate cazurile a doi romani, care la punctul de trecere a frontierei Bulgaria/Grecia, in punctul Pormahonas (cale ferata) au fost returnati pentru ca nu si-au putut justifica vizita in Grecia si nu aveau suficienti bani asupra lor.

La intrarea in Austria si Germania nu a fost semnalat nici un caz de nepermitere a intrarii unor cetateni romani in Austria si Germania. La punctul de trecere a frontierei Slovenia-Italia (Ferneti-Villa Opicina) a fost intirziata intrarea unui antrenor si a trei sportivi care mergeau la pregatire in Italia si au fost returnati noua cetateni romani, pentru neindeplinirea conditiilor financiare solicitate de statul italian, respectiv detinerea sumei de 100$/zi/persoana, precum si sase soferi de TIR care nu aveau vizele necesare.

MAE reia invitatia ca romanii sa respecte cu strictete reglementarile interne ale statelor vizitate, ca si conditiile de intrare in spatiul Schengen pentru „folosirea cu buna credinta a masurii privind libera circulatie a persoanelor“. MAE aminteste citeva dintre regulile importante care trebuie respectate de cei care calatoresc in statele din spatiul Schengen. Calatoriile vor fi facute in scopuri turistice, afaceri, participari la reuniuni stiintifice, sportive, la rude sau prieteni si nu vor depasi o durata de sedere de 90 de zile pe un semestru. Depasirea cu o zi a celor 90 de zile intr-un semestru inseamna sedere ilegala si, automat, la iesirea din spatiul Schengen, datele personale din pasaport sint comunicate Sistemului de Informatii Schengen, iar autoritatile competente nu vor mai permite intrarea in statele Schengen a persoanei respective (intre cinci si zece ani). Autoritatile romane vor retrage persoanelor respective pasaportul romanesc pe o perioada de pina la trei ani.

La intrarea in spatiul Schengen, autoritatile de frontiera pot returna persoanele care nu au un pasaport valabil, daca pasaportul este deteriorat sau falsificat, daca nu au o suma de bani in euro sau alta valuta liber convertibila, carti de credit sau cecuri de calatorie, asigurare medicala sau bilet de calatorie dus-intors. Returnarea de la frontiera poate fi dispusa si daca autoturismul nu este asigurat sau prezinta defectiuni tehnice, sau daca persoana respectiva are interdictie de intrare in spatiul Schengen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS