Știri de ultima orăEducatieMinisterul Educației a stabilit calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027

Ministerul Educației a stabilit calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027

Ministerul Educației a anunțat calendarul final pentru înscrierea copiilor la creșă, grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027. Reprezentanții instituției atrag atenția că înscrierea nu se face după regula „primul venit, primul servit”, ci pe baza criteriilor generale și specifice prevăzute în metodologie.

Ministerul Educației le transmite părinților că numărul de înregistrare al cererii sau momentul în care aceasta este depusă nu reprezintă un criteriu de admitere.

Părinții vor putea trece în cererea-tip până la trei opțiuni, în ordinea preferințelor, iar documentul va fi depus la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.

Cine poate fi înscris la creșă și grădiniță

În grupele de nivel antepreșcolar, adică la creșă, pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita locurilor rămase disponibile după etapa de reînscrieri.

La grădiniță, în grupele de nivel preșcolar, pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, tot în limita locurilor disponibile.

Ministerul reamintește că grupa mijlocie și grupa mare fac parte din învățământul obligatoriu, iar copiii de 4 și 5 ani vor avea prioritate la înscriere.

Calendarul complet al înscrierilor

Etapa de reînscrieri pentru copiii care frecventează deja creșa sau grădinița va avea loc între 18 și 22 mai 2026.

Prima etapă de înscrieri pentru copiii noi se va desfășura între 25 mai și 18 iunie 2026.

În această perioadă:

  • între 25 și 29 mai vor fi colectate cererile;
  • între 2 și 8 iunie vor fi procesate cererile pentru prima opțiune;
  • între 9 și 12 iunie vor fi analizate cererile pentru a doua opțiune;
  • între 15 și 17 iunie vor fi analizate cererile pentru a treia opțiune;
  • în 18 iunie vor fi afișate rezultatele și locurile rămase libere.

A doua etapă și etapa de ajustări

A doua etapă de înscrieri va avea loc între 22 iunie și 9 iulie 2026, pentru locurile rămase libere după prima etapă.

Rezultatele acestei etape vor fi afișate pe 9 iulie 2026.

Ulterior, între 17 și 27 august 2026, va avea loc etapa de ajustări, destinată copiilor care nu au fost repartizați în primele două etape.

În această etapă vor avea prioritate:

  • copiii de 4 și 5 ani;
  • copiii care nu au fost admiși în clasa pregătitoare după avizul negativ al CJRAE sau CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani pentru care părinții solicită înscrierea în grupa mică de grădiniță.

Rezultatele finale și locurile disponibile după etapa de ajustări vor fi afișate în 28 august 2026.

Ministerul Educației a anunțat că va publica în perioada următoare și un material de tip întrebări și răspunsuri, care va conține informații utile pentru părinți despre înscrierea copiilor la creșă și grădiniță.

Citește și: (VIDEO) Cinci tineri din Craiova, reținuți după o bătaie izbucnită în centrul orașului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS