29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCraiova: Activități sportive pentru 150 de elevi cu și fără dizabilități intelectuale

Craiova: Activități sportive pentru 150 de elevi cu și fără dizabilități intelectuale

Special Olympics România organizează activități sportive unificate cu ocazia ”Zilelor Școlii Gimnaziale Speciale Sf. Mina”, în cadrul proiectului Școala Generației Unificate. La Sala Sporturilor ”Ion Constantinescu” din Craiova, sunt așteptați să participe peste 150 de elevi cu și fără dizabilități intelectuale.

Elevii prezenți la eveniment vor face în paralel gimnastică traseu aplicativ și vor juca baschet unificat. Participanții provin de la Școlile Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Ștefan Odobleja, Liceul Tehnologic ”Constantin Brancuși”, Școala Gimnazială ”Traian”, Școala Gimnazială Specială ”Sf. Mina”, Colegiul Național Pedagogic ”Stefan Velovan”, Liceul Teoretic ”Ștefan Anghel” Băilești, Asociația Langon Down Oltenia Centrul Educațional Teodora. La eveniment sunt invitate și echipe de baschet unificat din județele Târgu Jiu (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Targu-Jiu), Vâlcea (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni) și Mehedinți.

Activitatea sportivă va fi asigurată cu voluntari elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”.

”Copiii sunt ca fluturii care zboară în vazduh. Unii se înalță mai sus ca alții, însă fiecare zboară cât de bine poate. Fiecare este diferit. Fiecare este special. Fiecare este frumos” a spus prof. Constantinescu Maria Cristina, director Școala Gimnazială Specială ”Sf. Mina”, Craiova referindu-se la întâlnirea tinerilor cu și fără dizabilități din cadrul evenimentului din 11 noiembrie de la Craiova.

În țara noastră, programul vizează peste 5.200 de elevi (cu și fără dizabilități intelectuale) care vor fi implicați în activități educaționale și sportive unificate (fotbal, baschet, gimnastică și fitness), 1.200 de profesori din școli de masa care care vor participa la sesiuni de formare și 558 de antrenori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS