8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe noutăţi au mai apărut la echivalarea doctoratului cu gradul I

Ce noutăţi au mai apărut la echivalarea doctoratului cu gradul I

Cadrele didactice care deţin şi titlul de doctor pot să solicite la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj echivalarea cu gradul I. Procedura de anul acesta are noutăţi. Dosarele candidaţilor care solicită echivalarea sunt trimise la universităţi care trimit la Ministerul Educaţiei propunerile de comisii pentru efectuarea inspecţiei speciale la clasă. Rezultatele inspecţiei sunt validate ulterior de Ministerul Educaţiei. În plus, anul acesta a fost stabilit şi un calendar după care se face echivalarea.

Echivalarea doctoratului cu gradul didactic I poate fi solicitată doar de cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care au o vechime efectivă la catedră de minimum patru ani de la obţinerea definitivării în învăţământ. Acest procedeu, practic, scurtează timpul pentru obţinerea celui mai înalt grad didactic în preuniversitar. Pentru a se înscrie la echivalare, ca şi condiţii primare, candidaţii trebuie să aibă şi calificativul „foarte bine” la evaluările din ultimii doi ani la catedră premergători înscrierii, iar în anul şcolar premergător solicitării să fi susţinut o inspecţie la clasă la care au calificativul „foarte bine”.

Care este calendarul echivalării

Anul acesta este şi un calendar care se foloseşte în demersul echivalării. În primul rând, candidaţii trebuie să depună cerere de echivalarea la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj până pe 15 martie. Dosarul este supus aprobării Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar după care un inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane trimite dosarul la instituţia de învăţământ superior. ISJ Dolj are 30 de zile de la depunerea dosarului să îl transmită către o instituţie de învăţământ superior pentru programarea inspecţiei, dar nu mai târziu de 31 martie.

La rândul lor, instituţiile de învăţământ superior au termen de 30 de zile, dar nu mai târziu de 30 aprilie, pentru a transmite propunerea de comisii pentru efectuare de inspecţii speciale spre aprobare Ministerului Educaţiei. În perioada 1 octombrie-31 mai se efectuează inspecţia specială la clasă de acordare gradului I pe baza titlului ştiinţific de doctor. Conform noilor precizări, inspecţia se face la patru activităţi didactice. Rezultatele se validează de către Ministerul Educaţiei.

Cum se calculează vechimea la catedră

În stabilirea vechimii efective la catedră necesare pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiintific de doctor, Ministerul Educaţiei a făcut unele menţiuni.
„Condițiile de vechime necesare înscrierii pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiintific de doctor se referă la vechimea de predare efectivă la catedră şi nu se confundă cu vechimea în muncă, recunoscută ca vechime în învățământ în vederea stabilirii drepturilor salariale. Pentru vechimea la catedră se ia în calcul perioada în care s-a prestat activitate efectivă de predare, ca personal didactic calificat cu studii de specialitate absolvite cu examen de diplomă sau de licență, după caz, cu normă întreagă şi cu îndeplinirea condițiilor de formare inițială, conform legii” se arată în adresa ministerului.
De asemenea, cadrelor didactice care au fost angajate în unităţi de învăţământ particulare li se recunoaşte vechimea doar dacă unităţile respective erau cel puţin autorizate.
„Cadrele didactice încadrate în învăţământul particular beneficiază de recunoaşterea vechimii la catedră, necesară pentru obținerea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, de la data obținerii autorizației de funcționare provizorie de către unitatea de învăţământ respectivă”, se mai arată în adresa Ministerului Educaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS