10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieNoul program Erasmus+ a fost aprobat şi are finanţare aproape dublă

Noul program Erasmus+ a fost aprobat şi are finanţare aproape dublă

Parlamentul European a adoptat, marți, Erasmus+, ediția pe 2021-2027 al a principalului program european pentru educație și tineret. Potrivit unui comunicat al instituției, acesta, despre care structurile europene apreciază că și-a demonstrat capacitatea de a întări identitatea europeană, va avea o finanțare aproape dublă față de cel aplicat în ultimii șapte ani.

Astfel, el va avea parte de o finanțare de peste 28 de miliarde de euro, proveniți din diverse surse, comparativ cu cei 14,7 miliarde de euro din programul de până acum. PE amintește că, în ultimele faze ale negocierilor cu Consiliul European, a reușit să asigure un plus de 1,7 miliarde la bugetul Erasmus+.

În cadrul dezbaterii din legislativul comunitar, ce a precedat votul asupra programului educațional, mai mulți europarlamentari au insistat asupra importanței acestuia atât pentru formarea generației viitoare, cât și pentru revirimentul de după criza produsă de pandemia Covid-19.

Participanţii să fie ajutaţi să se adapteze şa schimbări

Parlamentul European insistă pe valoarea noului program în creșterea incluziunii, el având o serie de instrumente suplimentare și resurse pentru a ajuta statele să întărească accesul la educație și mobilitate pentru persoane care, până acum, au avut mai puține șanse de participare – persoane cu dizabilități sau care trăiesc în condiții de sărăcie, în zone izolate, imigranți etc.

Noul Erasmus+ va extinde până la șase luni perioada pe care participanții la proiecte de educație pentru adulți o pot petrece în altă țară UE. Abordarea de acum: participanții să fie ajutați să se adapteze mai ușor la schimbările produse de tranziția verde și cea digitală, precum și după pandemia Covid-19. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS