24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Sănătăţii susține purtarea măştii la şcoală de către elevii din clasele mici

Ministrul Sănătăţii susține purtarea măştii la şcoală de către elevii din clasele mici

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu. Acesta precizează că această regulă ar trebui introdusă „poate de către cei care pregătesc acest moment”, potrivit Agerpres.

„Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta. Atunci venim cu obligativitatea purtării măştii. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem”, a spus Nelu Tătaru.

„Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local“

Cele trei scenarii pentru începerea anului școlar vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii, a adăugat Ministrul Sănătăţii.

„Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local. Fiecare localitate are particularitatea ei. Atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem. Avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, o dată la două săptămâni, cuplat cu on-line, astfel încât să poată parcurge materia”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, Tătaru a spus că sunt în pregătire la minister norme pentru „desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti”, norme care vor fi gata „cam într-o săptămână”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS