22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieOlimpiadele şcolare,suspendate din cauza coronavirusului

Olimpiadele şcolare,suspendate din cauza coronavirusului

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis suspendarea tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Ministrul Monica Anisie a convocat luni o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali şi cu inspectorii şcolari generali adjuncţi în care s-au discutat măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unităţile de învăţământ.

De asemenea, ministrul a subliniat importanţa dotării şcolilor cu săpun şi dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existenţa acestora, monitorizând situaţia.

“Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educaţiei şi Cercetării a hotărât suspendarea desfăşurării tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior”, se arată într-un comunicat.

Potrivit MEC, în cadrul videoconferinţei au fost discutate şi procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19.

Conform art. 4 din Hotărârea nr. 7 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toţi cetăţenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolaţi la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune şi tuturor elevilor/studenţilor/cadrelor didactice care se întorc din ţările menţionate, precizează MEC.

Totodată, inspectoratele şcolare au obligaţia de a monitoriza toate cazurile de elevi şi cadre didactice care sunt izolaţi la domiciliu şi să raporteze zilnic Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică şi în cazul elevilor de la şcolile sanitare postliceale.

“Suspendarea cursurilor din unităţile de învăţământ este în atributul exclusiv al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, anunţă MEC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS