Ministerul Educației dă replica sindicatelor care spun că activitatea din învățământ va fi blocată din cauza blocării detașărilor și arată că doar 1,53 % din posturi vor fi afectate de prevederile OUG nr.1/2020. Ministerul a cerut o analiză de la inspectoratele școlare cu privire la impactul prevederilor din ordonanța de urgență care arată că numărul posturilor care se vor vacanta sunt puține.
”Ministerul Educației și Cercetării a solicitat Inspectoratelor Școlare Județene / Inspectoratului Școlar al Municipiului București o analiză cu privire la impactul aplicării prevederilor punctului 20, Art. III, alin. (1) și (2) din OUG nr.1/2020, prin care se stipulează că detașările se pot se realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice”, se arată într-un comunicat MEC.
Aceeași sursă arată că inspectoratele vor monitoriza școlile unde se vor vacanta posturi.
Reamintim că sindicatele din educație au cerut, vineri, Guvernului să găsească de urgență o soluție pentru a fi deblocate detașările din învățământ care, în prezent, sunt sistate prin OUG 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare.