17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieNoi reguli de desfășurare a examenului de rezidenţiat

Noi reguli de desfășurare a examenului de rezidenţiat

Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, astfel vor fi noi reguli de desfăşurarea a examenului.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, pregătirea în rezidenţiat se va defăşura în mod descentralizat, regional, la nivelul:

  • centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate,
  • prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic,
  • în cabinete medicale individuale de medicină de familie,
  • în unităţi sanitare şi unităţi medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie,
  • în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.

Actul normativ adoptat stabileşte reglementări privind coordonatorii de program în rezidenţiat, responsabilii de formare, drepturile şi obligaţiile ce revin unităţilor sanitare, dar şi rezidenţilor.

“Toţi cei care au obţinut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimăm 7.159 rezidenţi, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Am reuşit acest lucru în condiţiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidenţiat”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

Astfel, faţă de cele 3.960 locuri alocate domeniului medicină generală, au fost identificate soluţii pentru ca peste 900 tineri care au obţinut punctaj minim de promovare şi care nu puteau fi încadraţi în sistemul actual de formare aferent medicilor rezidenţi să intre, suplimentar, în pregătire.

Se caută şi integrarea celor din domeniul medicină dentară şi farmacie

Potrivit MS, în prezent se lucrează şi pentru integrarea celor din domeniul medicină dentară şi farmaciei.

Totodată, pentru a nu exista disfuncţionalităţi în comunicare, între cei promovaţi la Rezidenţiat şi Centrul de Resurse Umane din Sănătatea Publică (CRUSP), unitatea aflată în subordinea MS şi care se ocupă de repartizarea pe specialităţi a noilor medici rezidenţi, se va forma un grup suport. Acesta va fi alcătuit din reprezentanţi ai MS şi reprezentanţii celor admişi, astfel încât părţile să lucreze împreună şi transparent în vederea integrării tuturor celor care au obţinut peste 60% din punctajul pe ţară, pe domeniu.

“Rolul grupului va fi acela de îndrumare, tocmai ca noii medici rezidenţi să aibă toate informaţiile necesare unor opţiuni clare, mai ales că suplimentarea locurilor de intrare în rezidenţiat, prin creşterea numărului de unităţi medicale în care se poate efectua pregătirea de specialitate, ar putea creea confuzii. Suplimentar, MS pune la dispoziţie o adresă de e-mail, special creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea locului unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon. La CRUSP va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări”, se arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS