Elevii de la Odobleja din nou la proteste în curtea şcolii

Elevii de la Odobleja au ieşit şi astăzi în curtea unităţii şcolare ca să protesteze pentru că nu au suficiente clase pentru cursuri.

„În această dimineaţa am avut o şedinţă a Consiliului reprezentativ al elevilor de la Colegiul Odobleja şi am decis ca atât azi, cât şi mâine dimineaţă să protestăm în curtea şcolii pentru că nu avem săli de cursuri”, a precizat pentru GdS, Miruna Glăvan, reprezentanta elevilor din Consiliul de Administraţie al şcolii.

Elevii de la Odobleja din nou la proteste în curtea şcolii
Elevii de la Odobleja din nou la proteste în curtea şcolii

Elevii au mai precizat că atât astăzi, cât şi mâine clasele care nu au săli pentru cursuri vor face orele în curtea Colegiului Odobleja.

Ore în aer liber au fost făcute şi în cursul zilei de ieri

Cadrele didactice au spus că se confruntă cu lipsa de spaţii după ce o clădire a Colegiului a fost dată unui alt liceu din Craiova. Problema spaţiilor va fi discutată joi şi cu primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

La întâlnire vor participa reprezentanţi ai profesorilor de la Colegiul Odobleja, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Dolj.