10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei medii de 10 la titularizare în Dolj

Trei medii de 10 la titularizare în Dolj

În judeţul Dolj, conform primelor rezultate, sunt trei medii de 10 la titularizare. Nici unul dintre candidaţi nu va obţine un post pe perioadă nedeterminată pentru că nu sunt posturi vacante.

Candidaţii care au optat pentru a ocupa un post la catedră în învăţământul preuniversitar au aflat ieri notele la concurs. În judeţul Dolj, din cei 970 de candidaţi înscrişi, au mai predat lucrările doar 566 dintre ei. Dintre aceştia, aproape 48% au reuşit să obţină medii peste 7. Sunt însă şi peste 100 de candidaţi care au obţinut şi note sub cinci. Conform metodologiei pentru ocuparea posturilor didactice, candidaţii care obţin note sub 5 nu mai au dreptul să predea în anul şcolar următor.
„S-au afişat rezultatele iniţiale din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice vacante sau rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar pentru sesiunea 2019. În ceea ce priveşte situaţia judeţului nostru, s-au înscris în vederea susţinerii concursului 970 de candidaţi. Dintre aceştia, s-au prezentat la proba scrisă 665. Dintre aceștia, 99 de candidați s-au retras, iar trei au fost eliminați. În ceea ce priveşte rezultatele iniţiale, 318 lucrări au primit note mai mari de 7 sau cel puţin egale cu 7, reprezentând 47,81%. De asemenea, între 5 şi 6,99 sunt 171 de candidaţi, iar note mai mici de 5 sunt 107“, a precizat inspectorul şcolar general Monica Leontina Sună.

Inspectorul şcolar general, Monica Leontina Sună a prezentat rezultatele la titularizare

Candidaţii de 10 la titularizare sunt debutanţi

Trei dintre candidaţii de la titularizare au promovat examenul cu media zece. „Trei colegi mai tineri au reuşit să obţină nota zece. Două note de zece au fost obţinute de la învăţământul preşcolar şi o notă de zece, la religie ortodoxă“, a precizat inspectorul şcolar general Monica Leontina Sună. Candidaţii de zece la învăţământul preşcolar sunt absolvenţi ai Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan“ din Craiova. Una dintre candidate are un an experienţă la catedră, iar cealaltă este absolventă de liceu de anul acesta. Şi la religie, candidatul de zece are trei ani vechime la catedră şi a promovat examenul de definitivat. Chiar dacă au medii de zece, niciunul dintre candidaţi nu se va titulariza, pentru că la nivelul judeţului Dolj nu au fost scoase posturi la concurs la respectivele discipline. În Dolj sunt 30 de posturi vacante, în majoritate la muzică şi corepetiţie.

Şi astăzi se pot depune contestaţii

După afişarea primelor rezultate,în județul Dolj zeci de candidaţi au depus, încă de ieri, contestaţii, nefiind mulţumiţi de notarea de la proba scrisă. „Este diferenţă mare între punctajul pe care l-am calculat eu după barem şi nota pe care am primit-o. Cel puţin un punct“, a spus unul dintre candidaţi. Contestaţiile se depun la secretariatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
„Contestaţiile se pot depune până miercuri, 24 iulie, la ora 15.00. Conform calendarului de examen, contestaţiile se rezolvă în perioada 24 – 29 iulie. Rezultatele finale se vor afişa pe 30 iulie. Metodologia prevede că, pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică. Pentru suplinire, candidaţii trebuie să obţină minimum 5, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică, la inspecţia specială la clasă“, a mai precizat inspectorul şcolar general Monica Leontina Sună.
Posturile vacante şi rezervate, publicate pentru ocuparea prin concurs naţional, se vor repartiza candidaţilor în şedinţă publică. Prima şedinţă pentru repartizarea candidaţilor care au obţinut minimum 7 pe posturi vacante va fi pe 31 iulie. Pe 1 august se va reactualiza lista posturilor didactice, iar şedinţele publice pentru suplinire vor fi după 22 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS