22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieÎncep examenele la clasa a VIII-a

Încep examenele la clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a din judeţul Dolj care vor să opteze pentru licee sau clase cu profil pedagogic, sportiv, artistic, teologic sau militar vor susţine săptămâna viitoare primele examene de verificare a cunoştinţelor sau a aptitudinilor. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a stabilit 12 centre de înscriere şi evaluare.

Înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini sau cunoştinţe pentru admiterea în clasa a IX-a, clase cu profil pedagogic, sportiv, artistic, teologic se vor derula pe 13-14 mai, iar pentru profilul militar înscrierea va avea loc în data de 16.05.2019, în intervalul orar 8.00-18.00. Probele se vor derula în perioada 15-17 mai. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a stabilit 12 centre pentru înscriere şi evaluare. „Din experienţa anilor anteriori sunt peste 2.000 de elevi care optează pentru învăţământul vocaţional. Sunt foarte mulţi elevi care optează pentru clasele cu predare bilingv engleză. Sunt peste 900 de elevi anual, care se înscriu pentru a susţine examen la limba engleză. Pentru probele de verificare a cunoştințelor într-o limbă străină, centrele de evaluare sunt Liceul CFR Craiova şi Colegiul de Arte şi Meserii «Constantin Brâncuşi» din Craiova. Şi la Liceul Pedagogic sunt în general 150-200 de elevi care se înscriu pe 50 de locuri. Concurenţa este mare. Miza este posibilitatea de a deveni învăţători sau educatori după absolvirea studiilor liceale“, a precizat inspectorul şcolar general Monica Leontina Sună.
Elevii care vor să opteze pentru clasele de pedagogie de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan“ vor susţine probe de verificare a aptitudinilor muzicale, fizice, artistice, dar şi un interviu.
Elevii care vor să opteze pentru profilul teologic au ca opţiuni Liceul Adventist şi susţin pe 15 mai interviu şi probă scrisă, dar şi Seminarul Teologic Ortodox, unde vor susţin pe 15 şi 16 mai probă orală şi probă scrisă.
Elevii care vor opta pentru clasele cu profil sportiv se pot înscrie la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ pentru scrimă și atletism, la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ Craiova pentru volei, la Liceul Tehnologic Auto Craiova pentru fotbal, la Colegiul Tehnic Energetic Craiova pentru fotbal, handbal, baschet, tenis de masă, la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova pentru fotbal, handbal, baschet. Probe de aptitudini vor susţine şi elevii care vor să opteze pentru Liceul de Arte „Marin Sorescu“ Craiova cu profil artistic. De asemenea, la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu“ pe 17 mai se va derula testul de verificare a cunoştinţelor. După susţinerea acestor probe, elevii care vor să opteze pentru învăţământul vocaţional trebuie să susţină şi evaluarea naţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS