Acasă Local Dolj Craiova: Educaţie în era digitală. Despre clasa inversată şi debate la DPPD

Craiova: Educaţie în era digitală. Despre clasa inversată şi debate la DPPD

-

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Craiova organizează, în perioada 19-21 aprilie, workshop-ul „Educația mea…în Era Digitală”.
Manifestarea își propune să ofere posibilitatea dezvoltării competențelor transversale ale studenților participanți prin intermediul clasei inversate și a abilităților de exprimare a opiniilor personale în formă asertivă și argumentată, prin metoda de educație non-formală Debate.
Activitățile se adresează studenților din domeniul științelor educației din cele trei instituții partenere (DPPD, Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Universitatea din Pitești și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Ovidius din Constanța).

DPPD îi pregăteşte pe studenții înscriși la modulul de pregătire psihopedagogică pentru profesia didactică. Certificarea competenţelor pentru profesia didactică se poate obţine la două niveluri, respectiv: Nivelul I (iniţial), care acordă absolvenţilor de studii universitare de licenţă dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul gimnazial, cu condiţia acumulării unui minimum de 30 de puncte-credit (credite transferabile) din programul de formare psihopedagogică; Nivelul II (de aprofundare), care acordă absolvenţilor de studii universitare de licenţă dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal şi postliceal, cu satisfacerea cumulativă a două condiţii: acumularea unui minimum de 60 de puncte-credit (credite transferabile) din programul de formare psihopedagogică obţinute prin cumularea celor 30 de credite de la Nivelul I cu cele 30 de credite de la Nivelul II; absolvirea unui program de studii universitare de master în domeniul diplomei de studii universitare de licenţă.
Şi formarea continuă este parte a misiunii DPPD și se realizează prin programe de formare/perfecționare periodică. De asemenea, cadrele didactice universitare ale Departamentului oferă expertiză în organizarea examenelor de gradul II și gradul I, conform Metodologiei și tematicii Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și Casele Corpului Didactic.

ȘTIRI VIDEO GdS

Manifestări dedicate jandarmului erou George Marchiș

Eroul jandarm George Marchiș a fost omagiat miercuri la Târgu Jiu. Au trecut 19 ani de la evenimentul tragic petrecut la o discotecă din municipiul Târgu Jiu, când, pe timpul executării unei misiuni de ordine publică, eroul jandarm sublocotenent post-mortem George Răzvan Marchiş și-a pierdut viaţa.