14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieLocurile la „pregătitoare“, aproape ocupate în școlile din Craiova

Locurile la „pregătitoare“, aproape ocupate în școlile din Craiova

Înscrierile la clasa pregătitoare se vor desfășura până pe 26 martie (FOTO: Claudiu Tudor)

Înscrierile pentru clasa pregătitoare au început de câteva zile și școlile din Craiova aveau ieri aproape toate locurile ocupate. Înscrierile se vor derula până pe 26 martie, iar la unitățile școlare la care numărul cererilor va depăși numărul locurilor se vor aplica criterii de departajare. Sunt însă și manageri care spun că intenționează să solicite creșterea numărului de locuri și a numărului de clase, dacă solicitările vor fi foarte multe.

Înscrierile la clasa pregătitoare au început de cinci zile, iar în unele unități de învățământ din Craiova numărul cererilor l-a depășit pe cel al locurilor. Un astfel de exemplu este Colegiul Național „Elena Cuza“.
„Încă din cea de-a treia zi de la începerea înscrierilor am ocupat toate cele 75 de locuri pe care le avem. Avem însă mai multe solicitări decât locuri. Sunt 81 de cereri înregistrate. Cereri vom mai primi până pe 26 martie. Apoi aplicăm criteriile de selecție. La noi la școală sunt foarte mulți copii din afara circumscripției și asta pentru că aici, în zona centrală, sunt puțini copii. Cei mai mulți vin și pentru programul after school. Suntem primii pe Craiova ca număr de grupe la after school, avem opt. Organizăm acest program la cererea părinților, în fiecare an. Aceștia depun cererile în luna septembrie“, a precizat Liviu Cotfasă, managerul Colegiului Național „Elena Cuza“ din Craiova.
La Colegiul Național „Frații Buzești“ ieri mai erau doar câteva locuri libere. „Avem 100 de locuri și nu le-am completat, însă nu va mai dura foarte mult până se vor ocupa. Sunt deja peste 90 de cereri depuse pentru pregătitoare. Avem trei clase de învățământ tradițional și o clasă cu program step by step. Sunt și anul acesta mulți copii care împlinesc vârsta de șase ani după începerea anului școlar“, a precizat Carmen Ștefănescu, directorul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova.

„Este posibil să cerem clase suplimentare“

Managerii de școli gimnaziale spun că dacă ritmul înscrierilor se menține și în zilele următoare este posibil să ceară o creștere a numărului de locuri, dar și a numărului de clase. „Avem 100 de locuri și la prânz erau 95 de cereri înregistrate. Sunt multe cereri. Dacă ritmul se menține, intenționăm să suplimentăm numărul de locuri și numărul de clase la pregătitoare, având în vedere anii anteriori. Anul trecut, au fost 143 de copii înscriși și am făcut cinci clase în loc de patru, cât aveam aprobate inițial. Vin părinții pentru rezultatele școlii. Există și posibilitatea de after school, dacă optează“, a precizat Maria Dașu, managerul Școlii Gimnaziale „Traian“ din Craiova. Și la Școala Gimnazială „Mircea Eliade“ din Craiova este posibil ca numărul cererilor să depășească locurile. „Avem 100 de locuri și 80 de cereri. Sunt, în general, copii din circumscripție. Doar patru erau din afară. Dacă numărul solicitărilor va depăși numărul locurilor, atunci este posibil ca și noi să mai cerem o clasă. Și anul trecut am avut o astfel de situație. Aveam patru clase aprobate, dar 149 de cereri pentru copii din circumscripție“, a precizat Ioana Genoveva, managerul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade“ din Craiova.
Sunt și unități școlare unde s-a ocupat jumătate din numărul locurilor, însă managerii spun că au cereri multe și din afara circumscripției. „S-au ocupat peste jumătate din locurile pentru pregătitoare. Am solicitat 125 de locuri și s-au înscris 62 de copii. Vin zilnic cam 15 părinți. Anul acesta avem și o noutate, am inclus o clasă cu program step by step, de care s-au interesat mulți părinți. Cei 62 de copii înscriși până acum sunt din circumscripție. Avem și cereri de înscriere venite de la Ișalnița sau din cartierul Brestei. Fiind elevi din afara circumscripției, îi vom valida în cea de a doua etapă“, a precizat Marian Vlad, directorul Școlii Gimnaziale „Elena Farago“ din Craiova.

Copiii nu ar trebui înscriși înainte de șase ani

Și anul acesta, sunt sute de elevi din Craiova care vor împlini vârsta de șase ani după începerea anului școlar. Cadrele didactice atrag atenția asupra faptului că părinții greșesc atunci când își trimit copiii la școală mai devreme, considerând că este vorba de doar câteva luni. „Copiii care împlinesc vârsta de șase ani până la 31 decembrie trec de evaluarea psihosomatică pentru înscrierea la clasa pregătitoare. Sunt copii inteligenți, dar părinții trebuie să înțeleagă faptul că nu sunt pregătiți pentru școală. Acești copii nu au răbdare să stea în bănci. Ei mai mult s-ar juca. Diferențele între cei trimiși mai devreme la școală și ceilalți se adâncesc în clasa I, când primesc teme. Cei care sunt mai mici fac cu greu față efortului și așa încep să își dezvolte agresivitatea. Părinții trebuie să știe că orice lună petrecută acasă sau la grădiniță până la vârsta de șase ani este o lună câștigată pentru copil și nu o lună pierdută. Chiar și o oră de somn în plus dimineața contează foarte mult pentru copiii preșcolari“, a precizat Carmen Ștefănescu, managerul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS