14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSindicatele din educație se întâlnesc luni cu premierul Tudose

Sindicatele din educație se întâlnesc luni cu premierul Tudose

Sindicatele din învăţământ se întâlnesc luni cu premierul Mihai Tudose. Sindicaliștii și prim-ministrul vor discuta despre necesitatea elaborării unei noi Legi a educaţiei naţionale care să acorde elevului rolul central în ceea ce înseamnă educaţia din România, programele şcolare învechite, subfinanţarea sistemului, dar si despre salarizarea angajaţilor din educaţie.

În ceea ce priveşte legea educaţiei, sindicaliştii consideră că un act normativ realizat cu responsabilitate şi supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educaţie din România. Acestia vor cere Guvernului să le comunice care este graficul elaborării, dezbaterii publice şi adoptării acestei legi.

Opinia sindicatelor din învăţământ referitoare la programele şcolare este că acestea sunt învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii.
Ei consideră că „subfinanţarea educaţiei plasează şcolile din România într-un alt secol” şi că lipsa dotărilor în cele mai multe dintre unităţile de învăţământ accentuează şi mai mult starea precară a sistemului de educaţie.

Sindicaliștii sunt nemulțumiti și de faptul că banii câştigaţi în instanţă ajung în buzunarele cadrelor didactice, după lungi amânări, dar si de faptul că, deşi salariile brute ar urma să fie majorate cu 50%, creşterea salariilor nete în educaţie va fi de 25% în anul 2018. In plus, profesorii spun ca în sistemul de educaţie pensia medie este de sub 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei.

O altă problemă pe care cadrele didactice vor să o discute cu premierul se referă la calculul incorect al sporurilor.
În situaţia în care Guvernul României nu va face efortul de a găsi soluţii la problemele expuse mai sus, Executivul trebuie să ia în calcul faptul că există riscul major să se declaşeze un conflict de amploare, în sistemul de învăţământ, în toamna acestui an, avertizează sindicaliștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS