17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAstăzi începe a doua sesiune a bacalaureatului

Astăzi începe a doua sesiune a bacalaureatului

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat începe luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. În această sesiune s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu.
Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă. Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.

Calendarul examenului

Luni are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi va fi proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului.
Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe vineri, 25 august, şi continuă luni, 28 august, când este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Evaluarea competenţelor digitale se va derula în zilele de 29 şi 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională să se desfăşoare în 30 şi 31 august.
Afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS