A studiat matematica cu pasiune încă din clasele primare, când a obținut și primele premii la concursuri. La gimnaziu a început să aloce și mai mult timp pregătirii sale și din clasa a VI-a s-a calificat la olimpiada națională. Anul trecut a reușit să aducă județului Dolj un loc suplimentar prin rezultatul său, iar anul acesta s-a remarcat prin faptul că a dat o altă soluție decât Ministerul Educației la o problemă de la olimpiada județeană. El este Alexandru Ionuț Pascu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nr. 5 Băilești, care a ajuns să pună profesorii de matematică pe jar pentru că soluția sa dădea peste cap baremul ministerului, dar și clasamentul calificărilor pentru națională, trecându-l de la necalificat la calificat. Alexandru a povestit pentru GdS care a fost reacția sa când a văzut rezultatele olimpiadei județene, dar și de ce pune accent pe studiul matematicii.
Pentru Alexandru Pascu, matematica are un loc aparte zilnic. Dimineața și seara alocă mai multe ore pentru diverse probleme. Este disciplina pe care o studiază intens. Olimpiadele sunt motivația pentru a păstra un ritm accelerat în pregătirea sa. De câte ori intră în sala de concurs, este cuprins de emoții. Olimpiada județeană de anul acesta i-a adus însă trăiri intense. El a găsit o altă soluție decât cea din baremul Ministerului Educației la o problemă care cerea plimbarea unei furnici pe muchiile și diagonalele unui cub. Prima sa reacție a fost de uimire. „După olimpiadă, am plecat acasă și am așteptat să văd baremul, care a fost publicat pe internet. Când am deschis site-ul, am fost surprins pentru că știam că o făcusem, o rezolvasem bine, și mi s-a părut ciudat. Întâi am comparat rezultatul din barem cu rezultatul meu și am văzut că rezultatul meu este mai mare decât cel din barem“, povestește Alexandru. Imediat după barem a apărut și punctajul obținut de candidați, fapt care i-a indicat lui Alexandru că profesorii de matematică l-au depunctat. Elevul povestește că a cerut atunci sprijinul profesorului care se ocupă de pregătirea sa, Gabriel Tica. „Am vorbit cu domnul profesor și dumnealui mi-a zis să ne întâlnim și să-i explic cum am făcut problema. I-am arătat ce am scris pe foaia de concurs și nu înțelegea de ce nu am obținut nici un punct la subiectul respectiv, și a zis că trebuie să depunem contestație a doua zi. Mi-am pus mari speranțe în contestație pentru că și domnul profesor mi-a dat încredere în mine. Așteptarea a părut să fie lungă, dar am încercat să gândesc pozitiv“, povestește adolescentul. Au urmat câteva zile în care profesorii au fost puși pe jar. Trebuia să-și asume schimbarea punctajului, dar și a calificării pentru națională. I-au recorectat lucrarea, dar nu au schimbat rezultatul. Între inspectoratul școlar și minister a început corespondența pe acest subiect. În cele din urmă, ministerul i-a dat dreptate olimpicului și a cerut comisiei de la Dolj să puncteze soluția elevului din Băilești. „Când am văzut rezultatul, am fost foarte fericit. Am vrut să mi se facă dreptate, știam că făcusem problema!“, a spus Alexandru.
De nota 10 și la clasă
Pentru Alexandru, drumul succesului a fost deschis încă din primul an de gimnaziu. „Domnul profesor Tica mi-a deschis acest drum prin orele de pregătire în care mi-a arătat diversele metode de a rezolva probleme. Particip la olimpiada de matematică încă din clasa a V-a. Atunci m-am calificat pe locul al doilea și era un singur loc pentru națională. Dar, în ultimii doi ani, am fost la faza națională și am obținut două medalii de bronz, iar anul trecut am adus încă un loc pentru județul Dolj. Dacă, inițial, era un singur loc la clasa a VIII-a pentru națională, prin calificarea mea în primii 40% din concurenți am mai primit încă unul“, a explicat elevul băileștean. Alexandru este un elev de nota 10 și la clasă, și a reușit să obțină premii și mențiuni și la olimpiadele de limba română și de fizică. Pasiunea lui rămâne însă matematica și are obiective clare în ceea ce privește traseul său pentru pregătirea profesională. Anul acesta va avea și admiterea la liceu. „Aș vrea să lucrez în domeniul IT, să fac programare, să creez diferite aplicații și jocuri. De aceea, pentru admiterea la liceu, care va fi peste câteva luni, voi alege profilul matematică-informatică de la Colegiul Național «Frații Buzești». Cred că voi reuși pentru că și la clasă am numai medii de 10. Îmi place să învăț și să descopăr lucruri noi“, a spus elevul.
„A dovedit că inteligența se poate naște oriunde“
Gabriel Tica, profesorul care îi predă lui Alexandru la clasă şi care se ocupă și de pregătirea lui pentru concursuri, spune că nu este prima dată când elevul său îl surprinde prin soluțiile găsite la problemele de matematică. „Este o minte sclipitoare. M-a surprins de mai multe ori pentru că este un elev care gândește liber și eu îi încurajez această gândire, de fiecare dată când îi dau o problemă îl întreb pe el cum vede soluția“, a spus profesorul. Și la concursuri Alex are un atuu aparte. „Înaintea unui concurs are trăiri pe care și le domină și, în timpul examenului, are o calitate, reușește să «explodeze», să aducă ceva ce ține de el, așa cum s-a întâmplat și la această olimpiadă“, a explicat Gabriel Tica.
Prin rezultatul obținut la olimpiada județeană de anul acesta, Alexandru a atras curiozitatea altor profesori.
„În ultimele zile, atenția a fost îndreptată asupra noastră. Am fost sunat și întrebat de profesorii de matematică diverse lucruri, printre care și dacă mai lucrasem astfel de probleme înainte de olimpiadă. Am lucrat, însă cerința era să stabilească traseul minim. Reacția celor din jur ne-a bucurat, pentru că am demonstrat că inteligența nu trebuie să se găsească într-un loc anume, în centrul Capitalei sau la Craiova, ea poate să se nască oriunde“, a explicat profesorul Tica.
Acum, pregătirea continuă pentru etapa următoare. „Gustul succesului a mărit volumul muncii, dar el întotdeauna lucrează cu plăcere. Atenția lui este îndreptată acum spre faza națională, care va avea loc la Timișoara, la sfârșitul lunii aprilie. Și după această etapă își va îndrepta atenția spre Evaluarea Națională și spre admiterea la liceu“, a povestit Gabriel Tica.
Dascălul crede despre Alexandru că este un elev de succes și speră că va ajunge printre cei mai buni. „Am absolvenți care fac carieră la San Francisco, la Viena, la București, și mă mândresc cu ei, pentru că noi, chiar dacă nu construim ziduri, poduri, punem câte o cărămidă la viitorul fiecărui copil și încercăm să îi implementăm corectitudinea, perseverența. Iar ei își amintesc cu plăcere și simt, când ajung maturi, că cineva a pus suflet și i-a ajutat să ajungă acolo unde sunt la momentul respectiv. Cu toți elevii mei am ținut legătura și sper ca și Alex să ajungă acolo unde îi este locul, printre cei mai buni“, a concluzionat proesorul Gabriel Tica.