14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCentrul „Constantin Brâncuși”, cu a lui prismă unică în lume, va fi inaugurat astăzi

Centrul „Constantin Brâncuși”, cu a lui prismă unică în lume, va fi inaugurat astăzi

Centrul „Constantin Brâncuși”, construit în curtea Muzeului de Artă din Craiova, va fi inaugurat astăzi. A fost nevoie de câțiva ani pentru a realiza un obiectiv turistic și cultural unic în lume. Prisma de sticlă proiectată de celebrul arhitect Dorin Ștefan este cea care face diferența și transformă complexul muzeal de la Craiova în unicat.

Un complex multifuncțional unic, dedicat în întregime memoriei celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuși, este inaugurat astăzi în Craiova, evenimentul așezând pe harta culturală internațională un reper fără echivalent prin destinația sa, dar și prin arhitectura spectaculoasă.

Centrul „Constantin Brâncuși“, rezultatul unei investiții derulate de Consiliul Județean Dolj, a fost proiectat de renumitul arhitect Dorin Ștefan și surprinde în special prin prisma din sticlă, cu o înălțime de peste 12 metri, în interiorul căreia o construcție ovoidală, realizată din lamele suprapuse, conține reproducerea la scară mare a celebrei opere „Măiastra“. Sursa de inspirație pentru acest ansamblu a constituit-o proiectul niciodată materializat al templului pe care Brâncuși urma să-l realizeze, la solicitarea maharajahului Yeshwant Rao Holkar II, din Indore. Într-un arc peste timp, la Craiova își deschide porțile astăzi un „templu“ în beton și sticlă, ca omagiu pentru sculptorul de geniu Constantin Brâncuși.

Secțiunea subterană a construcției, cu intrarea printr-un amplu amfiteatru, oferă spații generoase, în care publicul este invitat să descopere detalii captivante despre viața și opera celui considerat „Părintele sculpturii moderne“. Alături de fotografii din arhiva Centrului Pompidou, din Paris, de imagini ale Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu și ale operelor prezente în colecțiile muzeale românești ori de filme-document, sunt integrate în expunere elemente interactive moderne, precum panourile care permit redarea și explorarea tridimensională a lucrărilor aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.

Cosmin Vasile: „Am gândit acest proiect ca pe o recunoaștere a muncii lui Constantin Brâncuși“

Tot aici se regăsesc bârne recuperate din atelierul parizian al lui Constantin Brâncuși și aduse la Craiova de reputatul critic de artă V. G. Paleolog, considerat primul monograf al sculptorului. Conexiunea între galerie și prisma din sticlă este asigurată printr-un ascensor care îl poate purta pe vizitator până în vârful ovoidului.

Un complex multifuncțional unic, dedicat în întregime memoriei celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuși, va fi inaugurat astăzi

„Oltenia a rămas mereu aproape de Brâncuși, dar Craiova și Doljul sunt foarte importante, având în vedere că aici a ales să studieze și să se formeze. Noi, în urmă cu câțiva ani, am gândit acest proiect ca pe o recunoaștere a muncii sale pentru această zonă a țării, dar și ca pe o oportunitate pe care să le-o oferim cetățenilor județului și turiștilor pentru a afla cât mai multe despre omul și artistul Constantin Brâncuși. În seara de 15 septembrie, o nouă pagină din cultura craioveană și doljeană va fi scrisă și, odată cu inaugurarea centrului, îi invităm pe oameni să îl cunoască pe Brâncuși al nostru, al oltenilor, într-o manieră în care nu au făcut-o până acum“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Programat să înceapă astăzi, la ora 18:00, evenimentul inaugural este conceput ca un spectacol în sine, cu o înlănțuire de momente muzicale susținute de soliștii Renata Vari și Mihai Ungureanu, precum și de orchestra Filarmonicii Oltenia, punctul culminant fiind reprezentat de o proiecție tip videomapping pe edificiul Muzeului de Artă Craiova, în proximitatea căruia a fost construit Centrul „Constantin Brâncuși“.

Cine a lucrat la construirea complexului muzeal unic, dedicat marelui sculptor

Proiectul privind realizarea Centrului „Constantin Brâncuși“, în forma gândită de arhitectul Dorin Ştefan, a demarat în 2018, lucările fiind executate de firmele italiene Manelli Impresa SRL și Scotta SRL, care s-au asociat și au câștigat licitaţia în valoare de 23.145.378 de lei (inclusiv TVA). S-a lucrat mult timp la partea de subteran, la galeria de 1.200 mp, pentru ca obiectivul care dă unicitatea acestui centru turistic interactiv să se ridice începând cu anul 2020.

Prisma din stică înaltă de 12,6 metri şi formată din 31 de bucăți de sticlă, 336 de lamele orizontale și aproape 700 de vincluri de aluminiu a reprezentat marea provocare a acestei lucrări. De ridicarea prismei s-a ocupat o firmă specializată din Germania, Montec International, singura capabilă să lipească astfel de bucăţi de sticlă de mari dimensiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS