10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajBeneficiari de proiect – creatori de mărțișoare

Beneficiari de proiect – creatori de mărțișoare

Tocmai s-a încheiat o perioadă de sărbători frumoase care vestesc dragostea și primăvara. Printre cei preocupați serios de această perioadă efervescentă din an s-au numărat 18 tineri cu deficiențe, elevi la Grupul Școlar Beethoven din Craiova. Participanți anul trecut într-un proiect european în care au învățat felurite tehnici de manufactură, au început noul an cu planuri mari: să pună în practică ce au învățat.

”Specialiștii cu care au lucrat în proiect în România și Bulgaria le-au arătat cum pot confecționa bijuterii, cum pot orna prăjituri, cum pot realiza aranjamente din flori și multe alte lucruri. Așa că, după vacanța de iarnă, au venit la mine toți și mi-au zis că ei vor să mai lucreze. S-a nimerit ca doamna președinte a Asociației RE-INVENTEAZA-TE! să ne întrebe dacă vrem să ne implicăm în acțiuni pentru Ziua Îndrăgostiților, pentru Dragobete și pentru zilele de 1 și 8 Martie! Atât ne-a trebuit: ne-am apucat de lucru” – ne-a declarat Corina Dumitru, instructor la Grupul Școlar Beethoven.

Ateliere pentru tineri

Îndrumați de membrii Asociației RE-INVENTEAZĂ-TE, cei 18 tineri cu deficiențe au participat bucuroși la ateliere de confecționare mărțișoare, felicitări, flori sau obiecte decorative pe care le-au împărțit pe străzi și institutii din Craiova, de Ziua Îndrăgostiților, Dragobete, Mărțisor și Ziua Femeii.

”A fost un prilej minunat pentru acești tineri să-si exerseze cunoștințele și abilitățile practice dobândite în timpul proiectului implementat anul trecut. O bucurie pentru noi, să-i revedem – sunt tineri creativi, cu inițiativă, bucuroși să fie îndrumați și să participe la acțiuni de acest fel, dar și să evolueze. Acțiunile din această perioadă au fost și o oportunitate de diseminare a rezultatelor proiectului – tinerii noștri au distribuit și materiale promoționale, au povestit ce au învățat și cât de bine s-au simțit la activitățile din proiect. Sperăm să fi convins, prin exemplul lor, și alți colegi de-ai lor să se implice în proiecte de dezvoltare a creativității și antreprenoriatului ”, a spus președintele Asociației RE-INVENTEAZĂ-TE!, Rebecca Ciucă.

Proiectul la care au participat anul trecut cei 18 elevi ai Grupului Școlar Beethoven s-a numit ”Creează-ți viitorul!”. A fost implementat de Asociația RE-INVENTEAZĂ-TE” din Craiova, în parteneriat cu Liceul de Turism ”Mihalaki Georgiev” din Vidin, Bulgaria, prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS