16.7 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajProiectul “DigiL@b - Laboratorul digital” ajunge la final

Proiectul “DigiL@b – Laboratorul digital” ajunge la final

Proiectul “DigiL@b – Laboratorul digital”, implementat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, a ajuns la ora bilanțului : aproape 400 de persoane au urmat cursurile de competențe digitale, peste 90% din cei ȋnscriși promovând examenul de final. Jumătate dintre cursanți sunt din regiunea Sud-Muntenia, 35% din Sud-Est, 10% din regiunea Centru, restul cursanților având domiciliul în regiunea Nord-Est.

Cei înscriși în acest proiect au avut posibilitatea de a urma cursuri dezvoltate împreună cu Google Atelierul Digital, destinate promovării personale și a afacerilor în mediul online.

‘’ Intuim într-o mică măsură impactul uriaș pe care ȋl va avea tehnologia la nivel economic și social, schimbarea de paradigmă pe care o generează. De aceea, un curs de digitalizare vine ca un cadou ce te fascinează pe masură ce il desfaci. Începi să ȋnțelegi ce ȋnseamnă amprenta digitală și câte date există ȋn social media despre fiecare utilizator, cât de utile devin aceste analytics pentru o campanie de promovare, cât de urgentă și obligatorie este transformarea digitală a unui business.

Devii conștient de cât de atent trebuie să utilizezi digitalizarea și cât de incredibil de eficientă este. Şi mai ales, percepi ȋn mod real importanța securității cibernetice! ‘’, spune Diana Andrei, trainer DigiLab, unul dintre experții de la care cursanții au putut afla secretele promovării cu succes ȋn mediul digital. ‘’Am „desfăcut” acest cadou „curs de digitalizare” cu câteva sute de participanți care din reticenți, au devenit fascinați de potențialul imens al digitalizării, dar și de viitorul pe care ȋl propune evoluția tehnologică,’’ adaugă Andrei.

Peste 70% dintre cursanți sunt femei, interesate de echiparea cu competențele necesare schimbării modului de afaceri tradițional.

‘’ În actualul context determinat de pandemia de coronavirus, când orientarea către digital și prezența pe internet au devenit mai mult decât necesare, perfecționarea competențelor digitale obținută prin intermediul cursului s-a dovedit esențială pentru desfășurarea optimă a activității profesionale,” spune Alina Neagu, director Ziarul Teleormanul, absolvent DigiLab.  

‘’Elementele de bază pentru ce înseamnă prezența digitală, aspectele legate de utilizarea instrumentelor Tehnologiei Informației și comunicațiilor în căutarea datelor, în crearea de conținut digital, dar și derularea în siguranță a tuturor acestor activități, și-au demonstrat utilitatea și aplicabilitatea în activitatea mea profesională,’’ adaugă Neagu.

Proiectul DigiLab – Laboratorul Digital este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS