16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPink Post rămâne în mișcare. Cu zâmbet, cu siguranță!

Pink Post rămâne în mișcare. Cu zâmbet, cu siguranță!

De câteva săptămâni, rutina zilnică a celor mai mulți dintre noi nu mai seamănă deloc cu cea știută. Anulăm și schimbăm planuri, învățăm să ne creăm noi obiceiuri și să le adaptăm pe cele actuale, să ne bucurăm altfel de timpul nostru acum, cât timp #stămacasă. Iar acest lucru este mai ușor atunci când ne putem baza pe cei care au grijă să rămânem în continuare conectați la lucrurile și persoanele de care avem nevoie.

La Pink Post Craiova, rutina zilnică rămâne aceeași și în această perioadă. Ne facem treaba ca și până acum și, alături de partenerii noștri, rămânem în mișcare pentru ca voi să rămâneți acasă fără vreo grijă în plus. Poștașii noștri ajung în fiecare zi la sediu pentru preluarea corespondenței, și pornesc apoi la drum către destinatari, ca de obicei. Puțin diferit, ce-i drept, cu măști și mănuși, dar pregătiți pentru orice situație.

Ne-am pregătit corespunzător și am luat măsurile necesare „acasă“ la Pink Post

La fel ca până acum, rămânem în permanență alături de colegii noștri și îi ținem la curent cu recomandările oficiale de sănătate și siguranță pe care trebuie să le urmeze, pentru a ne asigura că atât ei, cât și persoanele cu care ar putea interacționa sunt în siguranță.

În această perioadă, poștașii Pink Post din Craiova, dar și din celelalte sedii din țară, pleacă la drum echipați corespunzător, cu mănuși și măști de protecție și au asupra lor declarația obligatorie de la angajator pentru deplasarea în interes de serviciu.

Rămânem o echipă unită în orice situație, oricât de neprevăzută, ne conectăm digital și informăm poștașii despre noile recomandări oficiale de sănătate și siguranță venite din partea autorităților. Grupurile de WhatsApp sunt active mai mult decât în oricare altă perioadă şi credem că numai împreună putem face față acestei noi provocări. Cele mai frumoase mesaje sunt, la final de zi, cele de încurajare către toți colegii noștri.

Rămâi în siguranță, la tine acasă

În cazul în care te întrebi ce ai putea face zilele acestea ca să intri în comunitatea celor care ajută având grijă de ei, avem și pentru tine câteva soluții simple.

Plicurile noastre sunt transportate cu grijă, dar nu strică să iei măsuri de precauție și să te speli pe mâini după ce ai ajuns înapoi în casă. Stai în legătură permanentă cu vecinii tăi pe grupul de WhatsApp sau oriunde obișnuiți să comunicați și fii alături de cei mai puțin norocoși. În perioada aceasta e important să știm că toată lumea e în siguranță sau că avem cui să cerem ajutor atunci când avem nevoie.

Câteva lucruri despre noi

Pink Post este cel mai mare operator privat de servicii poștale din România, cu o experiență de zece ani pe piață. În acest timp, curierii noștri au parcurs pe jos în jur de 20 milioane km și au condus 35 milioane km pentru livrarea sutelor de milioane de plicuri care au ajuns în toate colțurile țării. În prezent, cu ajutorul echipei noastre, peste 1.600 de angajați, ajungem la românii din toată țara, pentru cei 200 de parteneri cu care lucrăm, printre care se numără mari companii din toate industriile, precum utilități, retail, instituții financiar-bancare sau companii din industria telecomunicațiilor.

Răbdarea și înțelegerea cu care ne întâmpină destinatarii noștri, din Craiova și restul țării, sunt lucrurile care ne țin în mișcare în această perioadă, pe noi și pe colegii de breaslă. Alături de ei, lucrăm pentru ca serviciile pe care le oferim să rămână în continuare de calitate, dar mai ales sigure. Așadar, rămâneți în siguranță acasă, în timp ce noi rămânem în mișcare, cu zâmbet, cu siguranță, așa cum v-am obișnuit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS