5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeÎnvăţământ în condiţii moderne la Valea Stanciului

Învăţământ în condiţii moderne la Valea Stanciului

În comuna doljeană Valea Stanciului s-a acordat şi se acordă o atenţie deosebită învăţământului şi condiţiilor în care studiază cei 640 de copii de aici.

Autorităţile locale au investit masiv în grădiniţele şi şcolile din comună, tocmai pentru ca preşcolarii şi şcolarii să beneficieze de condiţii moderne.

În Valea Stanciului există cinci grădiniţe şi toate au fost modernizate. Pe lângă grădiniţa din comună, care a fost reabilitată în anii anteriori, primăria a modernizat grădiniţa din Ţugureşti, în timp ce în satul Bârza a fost ridicată o grădiniţă nouă. Şi în Horezu Poenari a fost construită o grădiniţă nouă, la fel şi în satul Greceşti.

În comună funcţionează cinci grădiniţe, unde învaţă 150 de preşcolari. În Ţugureşti am reuşit să construim o grădiniţă cu mai multe săli. De fapt, din cea veche nu au mai rămas decât zidurile, apoi am reabilitat clădirea şi am făcut şi o extindere a ei. În plus, am dotat-o cu centrală termică, mobilier şi loc de joacă. În satul Bârza am reuşit să realizăm o grădiniţă de la zero, cu două săli de grupă, cu grupuri sanitare, cabinet medical, centrală termică, panouri fotovoltaice şi loc de joacă. În satul Horezu, Poenari a fost construită o grădiniţă nouă cu trei săli de grupă, iar în satul Greceşti o grădiniţă cu două săli de grupă. Aceste proiecte au fost realizate cu fonduri obţinute atât de la Banca Mondială, cât şi prin programele guvernamentale PNDL I şi PNDL II“, susţine primarul din Valea Stanciului, Ovidiu Gîngioveanu.

Tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost modernizată şi Şcoala din Horezu Poenari.

„Clădirile şcolii au fost modernizate şi dotate cu centrală termică, instalaţii sanitare, mobilier, iar copiii învaţă acum în condiţii foarte bune, de nivel european“, adaugă edilul.

Elevii deprind o meserie la şcoala profesională din Valea Stanciului

Elevii din Valea Stanciului învaţă fie la Şcoala cu clasele I – VIII din Horezu Poenari, fie la cea cu clasele I – XI din comună.

Pentru cei care termină clasa a VIII-a, în Valea Stanciului există însă şi o şcoală profesională cu profil agricol, cu clasele IX – XI.

Astfel, copiii nu mai abandonează şcoala după clasa a VIII-a şi continuă studiile la această şcoală profesională, poate şi datorită faptului că fac şi conducere. Avem o Dacie nouă, elevii fac şcoala de şoferi, iar când împlinesc 18 ani pot da examenul pentru permisul auto. Dragul de a conduce îi face pe copii să vină la şcoală. Pentru acest lucru, am cumpărat şi un tractor şi am încheiat contracte cu diverse societăţi agricole, unde elevii fac practică“, afirmă primarul Ovidiu Gîngioveanu.

Edilul se mândreşte chiar cu elevii şcolii profesionale, pentru interesul pe care aceştia îl manifestă pentru deprinderea unei meserii.

La şcoala profesională, elevii învaţă să sudeze, să sableze, să frezeze, să lucreze cu utilaje. Am avut chiar şi un proiect cu cei de la Scania. Copiii au mers în Italia, unde se fac utilajele pentru maşinile Scania, care se folosesc în diverse domenii. Elevii noştri au lucrat acolo şi au câştigat şi nişte bănuţi pe perioada de practică. Mai mult, la finalul clasei a XI-a, câţiva elevi au fost chiar angajaţi la fabrica din Italia. Dintre ceilalţi absolvenţi, mulţi s-au angajat la societăţile agricole din comună. Deci, pot spune că avem elevi cu care ne mândrim“, spune edilul Ovidiu Gîngioveanu.

Proiect de 1,5 milioane de euro pentru modernizarea şcolii profesionale

Primarul din Valea Stanciului are în plan şi reabilitarea integrală a şcolii profesionale din comună.

„Avem deja depus un proiect pe POR, în valoare de 1,5 milioane de euro, prin care şcoala profesională din Valea Stanciului va fi reabilitată integral şi va fi dotată pe măsură. Va avea panouri solare, care vor încălzi apa trasă din pământ cu puţuri forate. Mai mult, în curtea şcolii vor fi instalate panouri fotovoltaice, iar şcoala se va întreţine singură, ba chiar va face şi profit. Curentul produs va fi mai mult decât are nevoie şcoala, aşa că îl vom băga în reţea şi vom aduce profit şcolii“, a dezvăluit Ovidiu Gîngioveanu.

Nu au fost uitate nici bisericile din Valea Stanciului

Edilul nu a lăsat deoparte nici lăcaşurile de cult. În Valea Stanciului există cinci biserici şi toate au primit atenţie din partea autorităţilor locale. Evident, în funcţie şi de bugetul anual de venituri şi cheltuieli al comunei.

„Pe 21 septembrie am resfinţit a treia biserică din comună, alături de Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a venit pentru a treia oară în comuna noastră. În fiecare an, din puţinul care ne mai rămâne după ce plătim salariile, naveta profesorilor, după ce dăm burse la elevi şi punem deoparte cofinanţările la proiecte, alocăm fonduri şi către biserici. Am reabilitat trei biserici, la interior şi exterior, iar cu sprijinul consiliului local am reuşit să mai reabilităm două biserici, în Bârza şi Ţugureşti, doar partea de exterior. În anii următori o să ne ocupăm şi de interiorul lor, de pictură şi tot ce va mai fi necesar“, a spus primarul Ovidiu Gîngioveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS