13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesAfaceri de succes. Recon şi-a construit un nume pe harta construcţiilor civile şi industriale

Afaceri de succes. Recon şi-a construit un nume pe harta construcţiilor civile şi industriale

Gazeta de Sud. Împlinim 25 de ani. Spunem povestea a 25 de firme. În acest an, pe 15 martie, cotidianul Gazeta de Sud împlineşte 25 de ani de când primul număr al ziarului a văzut lumina tiparului. Cu această ocazie, oferim oportunitatea ca 25 dintre cei mai fideli colaboratori ai Gazetei de Sud din mediul de business să se prezinte în paginile ziarului

Povestea de afaceri a Recon are o istorie de aproape 26 de ani în domeniul construcţiilor civile şi industriale. Este una dintre cele mai mari firme de construcţii din Dolj. Are în portofoliu unele dintre cele mai importante construcţii realizate în Craiova ultimilor ani.

Astăzi prezentăm povestea de business a uneia dintre cele mai longevive firme de construcţii din Dolj. Recon SA este activă pe piaţă din aprilie 1994. Cu o vechime de aproape 26 de ani, compania s-a impus pe piaţa construcțiilor civile și industriale. A debutat cu o echipă mică, cu activități de reparații, finisaje și construcții mici. Apoi firma a evoluat în zona de lucrări industriale și construcții medii. A ajuns în ultimii ani să poată executa lucrări de construcții civile și industriale complexe, impunându-se pe piață ca un constructor redutabil. Condusă şi coordonată de fraţii Petcu, firma Recon şi-a introdus în portofoliu unele lucrări de anvergură din Craiova, de-a lungul anilor.


În prezent, principalele activități prestate de societatea Recon sunt activități de antreprenoriat în construcții civile și industriale. De asemenea, prestează servicii anexe de instalații în construcții, în special pentru contractele proprii. În plus, efectuează toate tipurile de fațade ventilate, pereți cortină, tâmplărie de lemn stratificat și aluminiu.


„Societatea noastră numără în jur de 400 de angajați, administrată și coordonată de aproximativ 60 de tehnicieni și specialiști. Peste 95% din personalul activ având calificări și o bună formare profesională în specialitatea în care activează. Extinderea echipei este condiționată de contractele viitoare“, au spus reprezentanţii companiei.

Recon s-a poziţionat pe piaţa construcţiilor cu un business complementar

Cum a reuşit o firmă de construcţii să reziste peste un sfert de secol pe piaţă? Care este cheia succesului unui astfel de business? „Succesul nostru a constat într-o atitudine corectă față de muncă, profesionalism și o grijă permanentă pentru o calitate maximă a lucrărilor executate de noi. De asemenea, am respectat cu strictețe termenele de execuție și cerințele clienților noștri. Am prețuit foarte mult reputația noastră de constructor serios și am dorit să o păstrăm nepătată“, au spus reprezentanţii Recon.

Lucrare realizată de Recon: Centrul Multifuncţional


Recon şi-a completat businessul cu o activitate complementară. Este vorba despre deschiderea unei fabrici de tâmplărie de lemn stratificat și mobilier din lemn. „Unul dintre proiectele de succes pentru noi a fost acela al consolidării unei echipe care se ocupă de business, de la ofertare până la execuție, cu toată trasabilitatea afacerii.

Şi, de asemenea, dezvoltarea în paralel a unei fabrici de tâmplărie de lemn stratificat și mobilier din lemn, precum și a unei echipe profesioniste de executat și montat pereți cortină“, au spus oficialii Recon.

Proiectele de succes, cartea de vizită a Recon

Cel mai important proiect al companiei a fost să se consolideze ca unul dintre cei mai buni constructori din Oltenia. Dintre proiectele de succes executate de Recon, reprezentanţii companiei îl amintesc pe cel mai important dintre ele: „Amenajarea şi revitalizarea Centrului Istoric al Municipiului Craiova“.

Lucrare realizată de Recon: centrul istoric din Craiova

Proiectul a cuprins decopertarea şi refacerea unei suprafeţe de 23.230 de metri pătraţi de spaţii publice urbane, străzi şi trotuare. A mai cuprins reabilitarea reţelei de canalizare cu o lungime de aproximativ 3.952 de metri, a reţelei de alimentare cu apă de 3.025 de metri, executarea reţelei de iluminat public. De asemenea, firma de construcţuii a realizat în perimetrul centrului „fântâni arteziene ce se armonizează cu mobilierul stradal ce te poartă în atmosfera istorică şi arhitectura secolului al XIX –lea“, informează compania.


Alt proiect de o importanţă deosebită realizat de Rocon a fost: „Amenajarea clădirii pavilion pentru secţiile aferente Spitalului „Filantropia”“. A fost o construcţie abandonată în 1989 şi adusă la viaţă în 2017. Construcţia compusă din patru corpuri cu o suprafaţă totală desfăşurată de aproximativ 6.950 de metri pătraţi a fost reabilitată şi amenajată într-un termen de 14 luni, dând locuitorilor Craiovei, şi nu numai, secţii şi saloane utilate şi dotate la ultimile standarde specifice mediului spitalicesc.

Lucrare realizată de Recon pentru Spitalul „Filantropia“


Printre alte proiecte de anvergură ale Recon se numără: reabilitarea şi extinderea Facultăţii de Mecanică, reabilitarea Sucursalei Craiova a Băncii Naţionale a României, Centrul Multifuncţional Craiova, consolidarea, restaurarea şi modernizarea Muzeului Olteniei şi altele.

Ce spune Recon despre relaţia cu Gazeta de Sud

Antreprenorii de la Recon au spus cum văd ei relaţia companiei cu Gazeta de Sud. „Gazeta de Sud este și a fost pentru noi, o oglindă permanentă care a reflectat și criticat greșelile noastre, dar a și lăudat activitățile deosebite ale echipei noastre, precum și calitatea proiectelor executate. Este și o oglindă a regiunii noastre, care ne conectează cu realitatea cotidiană“, au spus reprezentanţii companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS