14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutoCea mai mare investiție din România, din ultimii ani, a venit din Rusia. Se fac angajări

Cea mai mare investiție din România, din ultimii ani, a venit din Rusia. Se fac angajări

Finlandezii de la fabrica de anvelope Nokian Tyres de la Oradea, o investiție de 650 milioane euro, au explicat, pentru Hotnews, care e stadiul lucrărilor. Susanna Tusa, director general, susține că interesul pentru locurile de muncă a fost mare.

În momentul când, din cauza războiului din Ucraina, nordicii de la Nokian Tyres s-au retras din Rusia, producția mondială a companiei a scăzut cu 80%. Firma cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro pe an avea fabrici mari în Finlanda, SUA și Rusia. Era urgent nevoie de un sit de producție și Oradea a fost aleasă să găzduiască uzina. Anunțul a fost făcut pe data de 1 noiembrie 2022.

Când se va produce prima anvelopă Nokian în România

Prima anvelopă va fi produsă în fabrica Nokian Tyres de la Oradea în a doua jumătate a acestui an, iar producția comercială este programată pentru începutul anului 2025, au spus cei de la Nokian Tyres, pentru HotNews.ro.

Fabrica se va concentra pe producția de anvelope pentru autoturisme și SUV-uri de mari dimensiuni, care vor fi vândute în principal pe piața din Europa Centrală. Locul va găzdui și o unitate de distribuție pentru depozitarea și distribuția anvelopelor.

Calendarul stabilit de Guvern pentru 2024 privind ajutoarele de stat prevede o sumă de 99 milioane euro pentru Nokian Tyres. Grupul nordic avea peste 4.900 de angajați în lume la început de 2022, iar la final de 2023 avea 3.400, din cauza ieșirii din Rusia. Nokian Tyres anunța la final de 2023 faptul că va accelera ritmul angajărilor și că pentru întreg anul 2024 sunt disponibile aproximativ 350 de posturi, atât pentru manageri, cât și pentru operatorii din zona de producție.

Românii vor să se angajeze la Nokian

Cei de la companie spun că interesul pentru locurile de muncă oferite a fost extrem de ridicat. Până în prezent, au recrutat aproximativ 80 de persoane. În ce stadiu se află șantierul? „Construcția fabricii avansează conform planului. Așa cum estimasem, clădirea destinată producției a atins nivelul optim de pregătire pentru instalarea echipamentelor la începutul acestui an. Această etapă continuă și în prezent, în mai multe zone, pentru a ne încadra în graficul agreat. De asemenea, construcția depozitului și a clădirii de mixare progresează și ele conform planului”, a explicat pentru HotNews.ro, Susanna Tusa, Director General, Vice Președinte al Nokian Tyres Romania Operations. „Ne propunem să producem aproximativ 6 milioane de anvelope până în 2027”, spun cei de la Nokian Tyres.

Au contat legăturile rapide cu Europa Centrală

De ce spun cei de la Nokian Tyres că au ales Oradea? A contat forța de muncă mai ieftină, autostrăzile existente către Europa centrală și faptul că Oradea se află la drum de maxim o zi față de destinațiile principale de export din Europa centrală. Asta însemnă că majoritatea anvelopelor vor ajunge să fie vândute la cel mult 1.000 km depărtare.

A contat și faptul că există cale ferată modernă către Europa Centrală, via Ungaria și Austria. Oradea este la nici 10 km de granița cu Ungaria. Materiile prime, care sunt grele și voluminoase, sunt aduse în mare parte cu trenul. Feroviarul are o pondere mai mică la capitolul anvelope care vor pleca la export spre Europa Centrală.

Planul este să se ajungă la o producție anuală de 6 milioane de anvelope. Dintre acestea, peste 90% vor merge la export, în special în Germania, Austria și Elveția, dar și în Polonia și Cehia. O foarte mică parte dintre anvelope ar putea ajunge în SUA.

Fabrica din Oradea ar trebui să devină în 2027 cea mai mare a Nokian Tyres, cu 40% din producție. Uzina din Finlanda, acum de departe cea mai mare, va avea 35% din total. Cea din SUA, unde se fac extinderi, va deține cam un sfert din total (4 milioane anvelope).

Citește și: Tesla recheamă în fabrică 3.878 de vehicule Cybertruck. Pedala de acceleraţie s-ar putea desprinde

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS