12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimarul Florian Şerban vrea să aducă transportul RAT în Predeşti

Primarul Florian Şerban vrea să aducă transportul RAT în Predeşti

Primarul din Predeşti, Florian Şerban, şi-a propus să lege comuna de Craiova prin aducerea transportului metropolitan în localitate. Este unul dintre proiectele importante către care îşi canalizează atenţia, alături de finalizarea canalizării până la sfârşitul anului şi de atragerea de finanţare pentru aducţiunea de gaze.

“Suntem în toiul lucrărilor pentru introducerea reţelei de canalizare în satul Predeşti, ne aflăm la circa 50% şi sperăm să definitivăm proiectul până la finalul anului”, a declarat primarul.
În desfăşurare este şi întreţinerea străzilor şi uliţelor din satul Predeşti. În privinţa drumurilor, primăria Predeşti aşteaptă finanţare pentru investiţia în drumul comunal 77, care face legătura între între comuna mamă şi Predeştii Mici şi Bucicani. Proiectul este depus pe Anghel Saligny şi este o investiţie cheie în infrastructura locală.

Căminul cultural ar urma să fie inaugurat în toamnă

În curând, în Predeşti se va deschide şi Căminul cultural finanţat din fonduri guvernamentale, prin Compania Naţională de Investiţii, în valoare de 1,5 milioane de lei. “Mai avem foarte puţin şi îl dăm în folosinţă. În toamna acestui an îi vom face inaugurarea”, a menţionat Florian Şerban.
Sediul nou pentru Primărie este un alt proiect important pentru Predeşti, deja recepţionat.

Investiţii în şcoli

Nici şcolile din Predeşti nu au fost neglijate de administraţie, care a reabilitate două corpuri de clădire cu fonduri de la mediu, şi a depus un proiect pentru grădiniţă, pentru mobilier, loc de joacă şi aparatură IT.

În plus, graţie unui proiect derulat în parteneriat cu World Vision, în Predeşti se desfăşoară un program prin care se asigură o masă caldă pentru preşcolari şi elevii din clasele I-VIII.

Primăria aşteaptă finanţarea pentru blocuri ANL

Predeştiul aşteaptă acum răspuns pentru un proiect pentru o bază sportivă modernă. “Ne aflăm pe lista de sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii, vedem dacă obţinem fondurile”, a menţionat primarul.
Tot pe fonduri guvernamentale a fost depus şi un proiect pentru aducţiunea de gaze în comună, care ar însemna un pas mare înainte pentru localitate.

“Avem licitaţia făcută şi pentru blocuri ANL şi dispensar uman. Şi ne luptăm să aducem transportul metropolitan până aici, să prelungim ruta de la Breasta până la Predeşti, pentru că ar fi de mare ajutor pentru locuitorii din Predeşti. Avem multe proiecte în desfăşurare, multe în plan, important este să muncim în continuare şi cu siguranţă vom realiza tot ce ne propunem pentru comuna noastră”, a mai spus Florian Şerban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS