28.1 C
Craiova
duminică, 21 iulie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBanca Comercială Română deschide la Craiova prima unitate pe modelul centrelor de dialog financiar

Banca Comercială Română deschide la Craiova prima unitate pe modelul centrelor de dialog financiar

Banca Comercială Română (BCR) își consolidează prezența în Craiova prin inaugurarea unei noi unități județene, situată în zona comercială Craiovița.

Noul spațiu se află pe Calea Severinului 13 (lângă parcarea Auchan) și dispune de echipamente multifuncționale accesibile non-stop. Unitatea este echipată cu 2 ATM-uri (bancomate) și 2 MFM-uri (mașini multifuncționale), care oferă acces non-stop la operațiuni financiare multiple, dar și cu un ADN (automat depunere numerar) destinat persoanelor juridice.
Spațiul încurajează dialogul în baza principiilor de educație financiară, pornind de la diagnosticul bugetului personal, până la discuții personalizate privind obiectivele și planurile de viață și modul cum acestea pot fi atinse prin servicii și produse bancare.

„Suntem încântați să anunțăm deschiderea primului hub BCR în Craiova, o unitate care adoptă modelul inovator al centrelor de dialog financiar. Această locație este concepută ca un spațiu dedicat conversațiilor deschise despre bani, cu scopul de a-i ajuta pe toți cei care ne trec pragul, indiferent dacă sunt sau nu clienți BCR, să-și evalueze corect sănătatea financiară.

Ne dorim să înțelegem în profunzime nevoile oamenilor și să le oferim sfaturi valoroase, adaptate la venitul lor, stilul de viață și obiectivele personale. Vrem să schimbăm perspectiva asupra vizitelor în unitățile bancare. Banca nu trebuie să mai fie spațiul în care vii doar să-ți plătești creditele și facturile, ci locul în care descoperi cum îți poți construi o relație sănătoasă cu banii. În noua unitate, combinăm tehnologii care utilizează analize avansate de date cu pregătirea specială a experților BCR tocmai pentru a oferi clienților noștri o experiență bancară personală, completă și utilă”, a declarat Paul Handro, Director Zonal Retail, BCR.

Noua unitate BCR din Craiova se întinde pe o suprafaţă totală de 582 mp

Într-o suprafață totală de 582 mp, unitatea BCR din Craiova oferă craiovenilor acces la 6 săli de întâlnire situate la parter și demisol, 2 casierii și o zonă de recepție. De asemenea, spațiul dispune de o zonă Self Service 24 Banking, care include două ATM-uri (bancomate) și două echipamente multifuncționale (MFM), disponibile non-stop pentru clienții care doresc să efectueze diverse tranzacții, cum ar fi retrageri și depuneri de numerar, schimb valutar, plată a facturilor și ratelor, chiar și în afara programului băncii.

Un element important al zonei Self Service 24 Banking este prezența unui ADN Autosafe BCR, un automat bancar special destinat persoanelor juridice. Acesta permite reprezentanților legali sau delegaților autorizați să depună numerar în lei în conturile companiei. Depunerile pot fi efectuate în tranșe succesive de câte 100 de bancnote, iar suma depusă este actualizată în timp real în soldul contului.

Noua unitate BCR se află pe strada Calea Severinului nr. 13 și a fost dezvoltată pe baza recomandărilor și sugestiilor oferite de clienți, astfel încât să îndeplinească cât mai îndeaproape nevoile și dorințele acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS