11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriComuna Pieleşti dă drumul la noi asfaltări de străzi

Comuna Pieleşti dă drumul la noi asfaltări de străzi

Veste bună pentru locuitorii din comuna Pieleşti. În luna mai, ar urma să înceapă lucrările pentru asfaltarea de noi drumuri. Ion Irinel Irimescu, primarul comunei, a precizat care este valoarea noii investiţii şi câţi kilometri sunt prevăzuţi în noua etapă de modernizare a străzilor.

“La începutul acestei luni, am semnat contractul de finanţare pentru a doua etapă de asfaltare. Este un proiect din cadrul programului naţional de investiţii Anghel Saligny. Investiţia se ridică la o valoare de 6,2 milioane de lei şi include asfaltarea a aproximativ 11 kilometri de străzi”, a declarat primarul din Pieleşti.

Primarul comunei Pieleşti

“După sărbători, până la data de 1 mai, intenţionăm să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Ne dorim ca proiectul să ajungă la final cât mai repede pentru ca locuitorii comunei să se bucure de străzi modernizate”, a adăugat acesta.

Urmează extinderea reţelei de apă şi canalizare în comuna Pieleşti

Următorul obiectiv este demararea celei de-a doua etape a proiectului pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare.

“Am depus şi proiectul pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare, pentru a obţine fondurile necesare prin PNRR. Şi aici vorbim de o lungime de circa 11 kilometri, iar investiţia ar urma să deservească 2200 de locuitori. Este un proiect în valoare de peste 14 milioane de lei, un proiect important pentru comuna Pieleşti”, a menţionat Irimescu.

“Sunt veşti bune, care ne fac Sărbătorile şi mai frumoase. Este clar că pentru noi 2023 este anul investiţiilor. Avem câteva zile de tihnă, să ne bucurăm de Sfintele Paşti împreună cu familia şi cei apropiaţi, iar apoi avem de lucru. Le transmit tuturor cetăţenilor din comună, pe această cale, urări de sănătate şi fericire şi un Paşte fericit!”, a mai spus primarul Ion Irinel Irimescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS