10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCFR primește ajutor de stat de peste 43 de milioane de euro, din cauza pandemiei

CFR primește ajutor de stat de peste 43 de milioane de euro, din cauza pandemiei

CFR va primi un ajutor de stat de peste 43 de milioane de euro, din cauza pandemiei.

Guvernului României a adoptat, astăzi, o Ordonanță de Urgență pentru acordarea unui ajutor de stat pentru CFR. Acesta va fi acordat pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ,,CFR Călători” – S.A.

Ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) și va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate  din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16.03.2020 – 31.12.2020.

Statul, obligat să facă plata până în iunie

Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30.06.2022. Suma necesară plății ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021.

Măsura este autorizată de Comisia Europeană, și va acoperi pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru perioada 16.03.2020-31.12.2020. De asemenea, ajutorul de stat va asigura funcționarea Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” – S.A., cu menținerea standardelor de securitate și siguranță în vigoare, în condițiile unui program de operare afectat de pandemie.

Citește și: Mariupol: Mai trebuie evacuați peste 100.000 de oameni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS