Moneda naţională s-a depreciat în 12 ani şi jumătate cu doar 90 de bani, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR), precizând că piaţa valutară a României este în continuare foarte stabilă.
„Explicaţiile sunt simple. Cursul acesta se tot duce la maxime istorice, la minime istorice, de 12 ani. Şi în 12 ani tot fluctuând între maxime şi minime a înregistrat o depreciere de 90 de bani. Atât. 90 de bani în 12 ani deprecierea cursului leului. Pentru că am văzut undeva un titlu „Cade leul”. Păi dacă ne uităm pe tabloul lumii o să vedem că multe monede tari şi chiar dolarul, euro şi yenul japonez şi altele au fluctuaţii mult mai mari şi deprecieri mult mai mari. Deci leul în 12 ani şi jumătate s-a depreciat cu 90 de bani.”, a spus Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.
Conform reprezentantului BNR, această depreciere în 12 ani de 90 de bani nu pune niciun fel de probleme şi nu incită la discuţii privind căderea monedei noastre naţionale.
„Piaţa valutară a României este stabilă, chiar foarte stabilă.”, a subliniat Vasilescu El a adăugat că „în aceşti 12 ani şi jumătate foarte multe centre de analiză şi de influenţă pe piaţa valutară au prevăzut trecerea pragului de 5 lei, care nu s-a produs”. „De vreo 10 ani, an de an se anunţă trecerea pragului de 5 lei, care până la această oră nu s-a produs”, a mai spus Vasilescu.
Leul s-a depreciat, vineri, cu 0,13 bani (0,03%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9281 lei/euro. BNR a cotat joi euro la 4,9268 de lei.