17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎn ce condiții poţi solicita o creştere salarială

În ce condiții poţi solicita o creştere salarială

Până acum, în perioada martie-aprilie, marile companii aveau procesul anual de mărire a salariilor. Sumele erau echivalente eforturilor depuse de angajaţi în anul precedent. În prezent, situaţia s-a schimbat.

„30% dintre companii au îngheţat creşterile salariale şi au amânat acest lucru pentru a doua jumătate a anului“, spune Oana Botolan, director general la o firmă de consultanţă în resurse umane.

De ce este mai greu să soliciți individual o creştere salarială

În schimb, dacă un angajat vrea să solicite individual o creştere salarială, este puţin mai greu.

„Dacă într-adevăr angajatul a preluat şi munca unui alt coleg care a plecat sau care nu poate lucra, dacă face mult mai mult sau lucruri diferite, cred că doar atunci se poate discuta despre o modificare salarială“, a adăugat aceasta.

„Totul depinde de situaţia companiei în care lucrezi şi de contribuţia care ţi se cere în timpul crizei. În opinia noastră, puţine industrii îşi vor permite măriri de salarii în 2020. Problema tuturor e mai degrabă menţinerea locurilor de muncă“, a precizat Raluca Pârvu, business manager la o firmă de consultanţă în resurse umane.

Poți schimba job-ul în perioada asta

Atenţie, însă, dacă vrei să îţi schimbi locul de muncă în perioada asta.

„Dacă organizaţia în care te afli în acest moment, ştii că-şi va pierde din volume, clienţi, este evident că e o chestiune de timp până când postul tău va fi în pericol şi angajatorul n-o să mai poată să te susţină. Supravieţuirea poate dura câteva luni, din fonduri externe, din fonduri de avarie. Însă, răspunsul este da, poţi să îţi schimbi locul de muncă“, a mai adăugat Oana Botolan.

„Dacă analizezi ce ţi se propune, poţi să îţi schimbi locul de muncă. Mergi la serviciu, pui întrebări, te informezi şi apoi iei o decizie avizată în legătură cu schimbarea job-ului“, a mai spus Raluca Pârvu.

Unii angajaţi primesc beneficii pe timp de criză, printre ele se numără abonamentele la Netflix, dar şi alte beneficii online, cum ar fi cărţile. Alţii primesc cel mai curent beneficiu, şi anume, prima de lucru în condiţii excepţionale, categorie în care intră medicii, curierii şi firmele de producţie alimentară, scrie Mediafax.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS